Criteriul National

Explicația unui eșec neașteptat: România, doar locul șase în finala probei de 8+1 de canotaj de la JO 2020 – Alte sporturi

Explicația unui eșec neașteptat: România, doar locul șase în finala probei de 8+1 de canotaj de la JO 2020 – Alte sporturi
iulie 30
09:37 2021


Elisabeta Lipă și explicația pentru o medalie ratată incredibil



Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, a vorbit despre cursa făcută de fetele de la 8+1 și a încercat să găsească exlicații pentru eșecul înregistrat vineri.

  • „Cel mai mult şi cel mai mult m-a durut, în egală măsură, dublu vâsle categorie uşoară, pentru că nu meritau acest rezultat, şi barca de 8+1. Dar tot răul spre bine. Să îşi bage picioarele în apă rece şi să vadă unde au greşit.
  • Pentru că au greşit. Nu aveau voie, nu poţi să scoţi record mondial şi olimpic cu două zile în urmă şi să faci o cursă cum a făcut azi 8+1.
  • Dacă azi, era timpul sub recordul lor, ziceam da, jos pălăria. Mai mult de atâta nu se putea. Dar a fost un timp normal, cu o vreme de vânt ajutător, era totul în favoarea lor.
  • Au fost depăşite de situaţie. Nu au ştiut să-şi construiască această finală pe măsura valorii lor. Pentru că avem opt fete extrem de valoroase. La fel şi la dublu vâsle categorie uşoară.
  • Nu înţeleg, şi sunt foarte sinceră, cum ai ieşit o dată campioană mondială, ai ieşit a doua oară campioană mondială, eşti mereu în clasament la antrenamente pe primul loc.
  • Nu înţeleg ce caută pe locul şase, chiar nu înţeleg” – Elisabeta Lipă, citată de Agerpres.

Lipă, cvintuplă campioană olimpică, a găsit o primă explicaţie pentru eşecul celor două echipaje.

  • „Una e când îţi alunecă barca, ai dat totul şi ai trecut primul linia de sosire, şi alta e când te-ai zbătut într-o finală, ai obosit, ai dat totul şi ai venit ultimul.
  • Azi am văzut un ‘opt’ care nu a avut alunecare, un opt care a avut dorinţă, dar nu s-a pus problema că nu a avut putinţă.
  • A avut putinţă, dar barca aia a mers înfrânată. Acelaşi lucru l-am văzut şi la categorie uşoară. Nu am văzut o lovitură din aia aerisită, pentru că atunci când barca îţi fuge, nu simţi că tragi” – Elisabeta Lipă.

Echipajele de dublu vâsle feminin categorie uşoară şi 8+1 fete s-au clasat doar pe locul şase în finale, deşi se numărau printre favorite la medaliile olimpice.

În concursul olimpic de canotaj, care s-a încheiat vineri la Sea Forest Waterway, România a obţinut trei medalii: una de aur (dublu vâsle feminin – Ancuţa Bondar, Simona Radiş) şi două de argint (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari – patru rame masculin, respectiv Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă – dublu rame masculin).

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul