Criteriul National

Absenteism masiv la alegerile regionale din Franța: Eșec atât pentru Macron, cât și pentru Le Pen – International

Absenteism masiv la alegerile regionale din Franța: Eșec atât pentru Macron, cât și pentru Le Pen – International
iunie 28
02:11 2021

Francezii au ignorat din nou urnele, duminică, în turul al doilea al alegerilor regionale, marcat de un eşec al extremei-drepte conduse de Marine Le Pen şi al formaţiunii lui Emmanuel Macron, şi permiţând stângii şi dreptei să revendice o dinamică nouă cu zece luni înainte de alegerile prezidenţiale, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Circa două treimi (66,3% potrivit unei estimări de la orele 17.00 GMT) din cele aproximativ 48 de milioane de alegători nu au participat la vot, mai puţin decât săptămâna trecută, ceea ce a marcat un record pentru alegeri de la începutul cele de-a V-a Republici, în 1958.

Secţiile de votare s-au închis la orele 18.00 GMT.

„Tocmai am votat, dar nu are rost”, a rezumat la Strasbourg (est) Hugues Hubert, 66 de ani, pensionar din domeniul transporturilor, cu un tricou de fotbal pe umeri, ai cărui copii nu se vor deplasa la vot. „Să votezi la prezidenţiale, de acord, dar pentru departamentale, nu ştim nimic. Ce vor face candidaţii? N-am nicio idee”, a adăugat el.

Dincolo de această învăţătură despre democraţia franceză, turul al doilea a confirmat eşecul formaţiunilor lui Marine Le Pen şi Emmanuel Macron şi un salt al partidelor tradiţionale instalate de mult în peisajul politic local, permiţând baronilor dreptei şi stângii să afirme că suspansul este relansat pentru alegerile prezidenţiale din 2022.

Toţi preşedinţii regionali în funcţie au fost, de altfel, realeşi.

Extremă-dreapta (Rassemblement national, RN) condusă de Marine Le Pen nu câştigat nici măcar singura regiune unde a avut o şansă, Provence-Alpes Côte d’Azur (Paca, sud-est), care a rămas dreptei tradiţionale (Les Républicains, LR).

„În această seară, nu vom lua nicio regiune”, a admis Marine Le Pen, evocând o „criză profundă a democraţiei locale”. „Mobilizarea este cheia viitoarelor victorii”, a avertizat ea, cu prezidenţialele ca ţintă.

De partea majorităţii prezidenţiale (La République en Marche, LREM), situaţia este, de asemenea, dezastruoasă, fără vreo regiune câştigată, după cum era anticipat.

Este o „dezamăgire pentru majoritatea prezidenţială”, a recunoscut Stanislas Guerini, delegatul general al LREM.

Cele două partide sunt lipsite de ancorare teritorială, spre deosebire de dreapta ori stânga moderată, aliată cu extremă-stânga şi cu ecologiştii.

Aceste partide „tradiţionale” au dispărut oarecum din peisajul media în ultimii ani, după alegerea surpriză a centristului Emmanuel Macron la preşedinţie în 2017, sprijinit atât de electoratul de dreapta, cât şi de stânga.

Mai multe personalităţi de dreapta vor dispune de un atu după victoria lor la regionale pentru a susţine că jocul pentru prezidenţiale va fi relansat, în timp ce sondajele prezic o finală Macron/Le Pen.

„Toată lumea şi-a dat seama că prezidenţialele sunt de acum un joc în trei. Meciul cu doi jucători a intrat la apă”, a estimat Xavier Bertrand, fost ministru LR învingător în regiunea Hauts-de-France (Nord) şi deja candidat pentru 2022.

Învingătorii din regiunea Ile-de-France, Valérie Pécresse, şi Auvergne-Rhone Alpes (centru), Laurent Wauquiez, vor fi, de asemenea, în poziţie de atac pentru prezidenţiale.

De partea cealaltă a eşichierului, personalităţile de stânga în funcţie au câştigat în mai multe regiuni cu alianţe între ecologişti, socialişti şi extremă-stânga. Dar niciunul dintre aleşii de duminică nu are profil pentru a participa la cursa prezidenţială, iar liderii de partid nu sunt de acord cu o singură candidatură.

Returul în forţă al clivajului stânga/dreapta trebuie totuşi analizat cu prudenţă şi nimic nu spune că duelul Macron/Le Pen pentru prezidenţiale va fi adus în discuţie.

„Partidele tradiţionale beneficiază de marea reţea teritorială pe care şi-au întreţinut-o. Diviziunea stânga/dreapta persistă la nivelul instituţiilor locale, dar deocamdată nu are traducere la nivel naţional”, a estimat înainte de vot Jérôme Sainte-Marie, preşedintele institutului de sondaj PollingVox.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul