Criteriul National

Incidentul din Marea Neagră: Distrugătorul britanic traversa apele teritoriale ucrainene, insistă Boris Johnson – International

Incidentul din Marea Neagră: Distrugătorul britanic traversa apele teritoriale ucrainene, insistă Boris Johnson – International
iunie 24
20:14 2021

Premierul britanic Boris Johnson a asigurat joi că distrugătorul Defender al Royal Navy, împotriva căruia armata rusă susţine că a deschis foc de avertisment în Marea Neagră, traversa apele ucrainene şi a acţionat în mod „absolut corect”, relatează Agerpres.

Potrivit Moscovei, un avion Su-24 şi nave ruseşti au tras tiruri de avertisment miercuri în direcţia unui distrugător britanic care ar fi intrat în apele teritoriale ruse în Marea Neagră, în largul Crimeii, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014.

„Noi nu recunoaştem anexarea Crimeii, a fost ilegală; acestea sunt apele ucrainene şi a fost absolut corect de a le utiliza pentru a merge din punctul A în punctul B”, a răspuns Boris Johnson, într-un interviu la un post de televiziune britanic.

Armata britanică a explicat miercuri că HMS Defender efectua „o traversare inofensivă în apele teritoriale ucrainene, conform dreptului internaţional”, dezminţind tiruri de avertisment trase de forţele ruse şi evocând „exerciţii de artilerie” ruseşti în apropiere.

Armata britanică invitase jurnalişti de la BBC şi Daily Mail la bordul distrugătorului HMS Defender pentru această traversare din portul ucrainean Odesa spre Georgia, trecând printr-o zonă din apropierea Crimeii, unde Rusia dispune de o importantă bază navală.

Potrivit relatării Daily Mail, HMS Defender a fost escortat de avioane de vânătoare şi nave ruseşti şi s-au auzit salve „repetate” de tun.


HMS Defender în raza avioanelor de luptă rusești (Sursa foto: MoD Russia / East2West News / Profimedia Images)

Incidentul ruso-britanic constituie o premieră şi intervine cu câteva zile înaintea manevrelor militare Sea Breeze 2021, preconizate să aibă loc între 28 iunie şi 10 iulie în Marea Neagră. La aceste exerciţii participă SUA, alte ţări NATO şi Ucraina, ceea ce Moscova nu agreează.

Episodul intervine într-un climat de tensiuni puternice între Rusia şi Regatul Unit, alimentate de o serie de crize diplomatice şi de otrăvirea cu o substanţă considerată armă chimică, în 2018, a fostului agent dublu rus Serghei Skripal (şi a fiicei sale) în Anglia.

Boris Johnson a respins cu toate acestea că relaţiile dintre cele două ţări ar fi la cel mai scăzut nivel: „Îmi amintesc de perioade din viaţa mea când lucrurile au fost mult mai rele, tot ceea ce facem este să respectăm legea şi aceasta este una dintre misiunile pe care această forţă navală le îndeplineşte cu alte ţări din întreaga lume”, a spus el.

În urma incidentului cu distrugătorul britanic, ambasadoarea Regatului Unit la Moscova, Deborah Bronnert, a fost convocată joi la Ministerul rus de Externe.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, declarase anterior că Rusia îi va prezenta o notă de protest fermă.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul