Criteriul National

Ce a declarat Novak Djokovic după ce a devenit campion la Roland Garros pentru a doua oară – Tenis

Ce a declarat Novak Djokovic după ce a devenit campion la Roland Garros pentru a doua oară – Tenis
iunie 13
22:47 2021

Campion la Roland Garros pentru a doua oară după ce l-a învins în finală pe Stefanos Tsitsipas, Novak Djokovic a declarat că este mândru, mulţumit şi fericit, sârbul menţionând că pentru el ultimele două zile au fost incredibile. De asemenea, acesta și-a lăudat adversarul și l-a asigurat că în viitor va câștiga numeroase titluri de Grand Slam.

Novak Djokovic, după finala de la Roland Garros:

  • „Vă mulțumesc că ați fost aici. Atmosfera a fost electrizantă. Mulțumesc echipei mele, familiei mele, tuturor celor care m-au ajutat și au fost aici să mă susțină. Am jucat atât de multe ore împotriva multor campioni.
  • Este dificil pentru mine, dar am reușit să înving și am crezut mereu în capacitatea mea de a reveni. Este un vis care s-a realizat din nou. Vă mulțumesc. E un privilegiu să fiu aici alături de Jim Courier și Bjorn Borg.
  • Vreau să îi spun câteva cuvinte lui Stefanos: înţeleg ce trăieşte, ştiu că este foarte dificil după o finală de Grand Slam pierdută. Sunt sigur că el şi echipa lui vor fi mai puternici şi vor câştiga numeroase Grand Slam-uri.
  • Grand Slam-urile sunt turnee care mă motivează şi mă inspiră în fiecare zi. Nu mai sunt tânăr ca Stefanos, astfel că trebuie să caut mereu noi motivaţii. Cea mai mare motivaţie sunt copiii mei, soţia mea şi iubirea. După cum a spus şi Stefanos, este o muncă de echipă.
  • Sunt foarte mândru, foarte mulţumit, foarte fericit. Ultimele 48 de ore au fost incredibile şi de neuitat. Salutări Greciei, care are un campion imens” - Novak Djokovic.
Novak Djokovic, liderul ATP, a câştigat, duminică, pentru a doua oară turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas (5 ATP), scor (6)6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4. Meciul a durat patru ore şi 11 minute.

Vezi și: VIDEO Primul gest al lui Novak Djokovic după ce a devenit campion la Roland Garros

De știut:

  • Novak Djokovic este primul jucător din Era Open care se poate mândri cu cel puțin două trofee cucerite la toate Grand Slam-urile (Federer are unul la Roland Garros, iar Nadal unul la Australian Open).
  • Sârbul se apropie amenințător de marii săi rivali în ierarhia titlurilor majore: Federer și Nadal, câte 20, Djokovic, 19.
  • După Wimbledon (va debuta pe 28 iunie) am putea ajunge ipotetic în situația în care cei trei mari (Federer, Nadal, Djokovic) să fie la egalitate: toți cu câte 20 de Grand Slam-uri în CV.

Jucătorii cu cele mai multe apariții în finalele de Grand Slam:

Roger Federer 31

Novak Djokovic 29

Rafael Nadal 28

Ivan Lendl 19

Pete Sampras 18.

Titluri de Grand Slam:

1 Roger Federer / Rafael Nadal 20

3 Novak Djokovic 19.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul