Potrivit lui Biden, prima reacție a lui Puckett la vestea acordării Medaliei de Onoare a fost: ”Ce atâta agitație? Nu puteți s-o trimiteți prin poștă?”. ”Colonele Puckett, după 70 de ani prefer să ți-o aduc, decât să ți-o trimit prin poștă. O viață devotată națiunii merită puțină agitație”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Pe 25 noiembrie 1950, cel care atunci era un tânăr locotenent conducea o companie formată din 51 de soldați americani și 9 sud-coreeni contra forțelor chineze pe poziția ce primise numele Dealul 205.
În timpul asaltului din timpul zilei, Puckett s-a expus focului inamic, impulsionându-i pe soldații americani blocați pe poziții de gloanțele inamicului să avanseze și să cucerească dealul ocupat de chinezi.
Dar, când a venit noaptea și temperaturile au coborât sub zero grade, Puckett și oamenii săi s-au confruntat cu val după val de asalturi din partea chinezilor ce voiau să recucerească poziția strategică. Se estimează că sute de chinezi au fost implcați în atacul asupra celor 60 de soldați din subordinea lui Puckett.
De pe vârful dealului, deasupra perimetrului complet de soldați pe care îl aranjase pentru a apăra poziția, cu liniile chinezilor undeva sub el, în beznă, Pucket auzea fluierături și trompete. ”Așa se coordonau. Când acestea s-au oprit, am fost loviți cu un baraj de mortiere și arme automate, urmate imediat de o ploaie de grenade de mână”, a povestit el.
Puckett a cerut imediat, prin radio, lovituri de artilerie de la distanță, iar acestea au oprit avansul chinezilor. Dat o schijă de grenadă îi făcuse prima rană din acea noapte.
Șase atacuri chineze
Acesta avea să fie doar primul din cele șase atacuri asupra perimetrului rangerilor (forțe de elită de infanterie ușoară), ce au continuat până în primele ore ale zilei de 26 noiembrie 1950.
”Eram puși sub o presiune tot mai mare și aveam tot mai mulți oameni răniți”, după fiecare asalt, a spus Puckett.
Deși a fost rănit încă o dată, Pucket a respins cinci atacuri cu ajutorul artileriei căreia îi cerea ajutorul, aceasta trăgând în puncte pe care le decisese dinainte pentru a-i ține în loc pe chinezi: ”(Artileria) a fost forța superioară care ne-a salvat”.
Între ora 2 și 2 și jumătate noaptea fluierăturile și trompetele chinezilor au început iar să se audă. A cerut prin radio încă o salvă de artilerie, dar a primit o veste proastă: Tunurile aveau altă misiune, așa că Dealul 205 trebuia să aștepte.
”Ne spulberă. Ne copleșesc. Tocmai am dat companiei mele ordinul de retragere”, a transmis Puckett prin radio, către comandament.
Situația lui personală era sumbră. Deja fusese rănit de trei ori și zăcea într-o tranșee, ”incapabil să mai facă ceva”. ”Puteam vedea trei chinezi la 15 metri de mine ce îi omorau cu baioneta sau îi împușcau pe ranger-ii mei răniți”, și-a amintit el.
Nu s-au supus ordinelor
Apoi a apărut o licărire de speranță. ”Deodată, doi dintre ranger-ii mei au atact dealul – Billy G. Walls și David L. Pollack – i-au împușcat pe cei trei chinezi, cred că i-au omorât”, a spus Puckett.
Soldații au venit apoi la comandantul lor rănit. ”Walls a spus ‘Domnule, sunteți rănit?’. M-am gândit că e cea mai tâmpită întrebare pe care am auzit-o în viața mea”, și-a amintit Puckett.
Cu voce tare a spus însă altceva: ”Sunt rănit grav. Nu mă pot mișca. Lăsați-mă în urmă”. Walls a ignorat ordinul și l-a înșfăcat, l-a aruncat pe umăr și a început să alerge la vale în timp ce Pollack trăgea focuri de acoperire.
După mai puțin de 150 de metri, Walls l-a pus jos pe Puckett, spunând că era prea greu de cărat. Apoi cei doi soldați l-au apucat, fiecare, de câte o încheietură a mâinii și l-au târât pe spate pe restul versantului Dealului 205.
”N-a fost ceva foarte ceremonial, dar am scăpat”, a spus Puckett.
Apoi și-au găsit adăpost lângă trei tancuri americane, cu ajutorul cărora Puckett a cerut, prin radio, o ultimă lovitură de artilerie cu fosfor alb și explozibile de mare putere contra forțelor chineze care ocupau acum dealul.
”Sigur că sunt bucuros că Walls și Pollack nu au respectat ordinul de a mă lăsa pe deal”, a mai povestit acesta.
Potrivit documentelor armatei, Pucket a suferit răni la ambele picioare, la labele picioarelor, la coapse, la fese și la umărul stâng. (imagine cu el în spital, foto. US Army)
Puckett ”s-a remarcat prin acte de bravură și cutezanță mult peste ce îi cerea datoria. Eroismul și altruismul său extraordinar, dincolo de datoria sa sunt la cel mai înalt nivel al serviciului militar”, se spune în motivarea deciziei de acordare a Medaliei de Onoare.
