Criteriul National

Franța: Actul sexual cu un minor sub 15 ani este viol, a decis Parlamentul / În lege a fost pusă o clauză de tipul ”Romeo și Julieta” – International

Franța: Actul sexual cu un minor sub 15 ani este viol, a decis Parlamentul / În lege a fost pusă o clauză de tipul ”Romeo și Julieta” – International
aprilie 16
08:14 2021

​Parlamentul francez a adoptat, joi, o lege care caracterizează actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani drept viol, pedeapsa putând ajunge până la 20 de ani de închisoare, aducând codul penal mai aproape de legislaţia din multe alte state occidentale, transmite Reuters, preluată de News.ro.

În timp ce vârsta legală pentru sexul consimţit era de 15 ani, procurorii din Franţa trebuiau să dovedească faptul că actul sexual nu a fost consimţit, pentru a obţine o condamnare pentru viol.

”Aceasta este o lege istorică pentru copiii noştri şi pentru societate”, a afirmat ministrul Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, în Adunarea Naţională.

”Niciun agresor adult nu va mai putea susţine că actul sexual cu un minor mai mic de 15 ani a fost consimţit”.

Votul în favoarea acestei legi a fost în unanimitate pentru versiunea finală, a anunţat Adunarea Naţională pentru Twitter.

Au existat îngrijorări din partea unor parlamentari că o vârstă de consimţământ sub care actul sexual constituie în mod automat viol ar putea incrimina o relaţie sexuală consensuală între un minor şi o persoană cu doar câţiva ani mai în vârstă.

În consecinţă, a fost creată o clauză de tipul ”Romeo şi Julieta”, care permite relaţii sexuale între un minor şi o persoană cu o vârstă mai mare cu cel mult cinci ani. Clauza nu se va aplica în cazurile de agresiune sexuală.

Legislaţia consideră, de asemenea, că actul sexual incestuos cu un minor de sub 18 ani este un viol.

Într-o ţară care a preţuit multă vreme imaginea sa de ţară a seducţiei şi a romantismului, abuzurile sexuale împotriva femeilor şi copiilor au rămas nedetectate sau nedeclarate în eşaloanele superioare ale puterii şi în cercurile celebrităţilor.

Dar în ultimii ani a avut loc o schimbare de mentalitate. Mişcarea #MeToo, care s-a extins la nivel mondial după ce în 2017 numeroase femei l-au acuzat pe producătorul american de film Harvey Weinstein de agresiune sexuală, s-a dovedit a fi un moment decisiv în Franţa.

La fel şi căderea în dizgraţie, în 2020, a unui scriitor francez care a scris deschis despre pedofilia sa.

Franţa îşi înăsprise deja legile privind delictele sexuale în 2018, când a interzis hărţuirea sexuală pe străzi, persoanele care fac remarci sexuale şi indivizii agresivi fiind pasibili la amenzi aplicabile pe loc.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul