ACȚIUNEA ESTE UNA DE DONAȚIE (jucării, cărți, alimente lemne de foc) -în vizită vor merge reprezentanții ONG-rilor – având în vedere că vor vizita în casă fiecare familie . Colectivul la această acțiune este unul redus ca număr de participanți.
Dorim să vă aducem la cunoștință câteva idei discutate într-o ședință comună a reprezentanților asociațiilor Crucea Roșie și United Hands of Romania ce a avut loc ieri 07.10.215 la sediul Crucea Roșie. Am dezbătut împreunî campaniile umanitare din anul precedent pe care le-am organizat separat sau împreuna și am observat interesul cetățenilor de a sprijini astfel de acțiuni cu precădere în apropierea marilor sărbători religioase: Crăciunul și Paștele. Ne dorim să organizăm dimpreună o acțiune umanitară prin care să atragem atenția asupra faptului că acești oameni nevoiași au nevoie de sprijin nu doar de sărbători, au nevoie de sprijin pe toată durata anului atât în plan alimentar, cât mai ales în plan educațional și cultural.
Discuția a atins atât problemele de alimentație cât mai ales cele educative. Cunoaștem familii din satele învecinate orașului Constanța care au 6-8 copii și mulți dintre ei sunt analfabeți deși au 12-14 ani. De aceea am invitat la acesta acțiune și Asociația Elevilor din Constanța (AEC) care va dona recuzite acestor familii și vor purta discuții cu părinții pentru a putea găsi o formulă de integrare în sistemul educațional a acestor copii care nu au mers la timp în prima clasă și la grădiniță. Trebuie să existe și pentru ei un program alternativ de educație pentru a putea acumula măcar noțiunile de bază ale principalelor materii.
De asemenea,prof.dr de vioară al CNA Regina Maria din Constanța Daniel Mihai va susține un scurt recital la fiecare familie incercând să aducă puțină bucurie în casele lor și cu ajutorul muzicii clasice, de calitate. Familiile la care vom merge le cunoaștem deja din vizitele precedente, sunt foarte numeroase, împreună cu copiii și nepoții sunt și peste zece membri în unele case, ceea ce înseamnă deja un public destul de puțin numeros pentru un mic recital.
Dorim să transmitem un mesaj comunității dacî pot srijinii această acțiune cu rechizite, cărți, jucării, alimente, lemne de foc și alte bunuri necesare unei gospodării la sediile asociațiilor mai sus menționate până pe data de 11.oct ora 10. Telefon de contact: 0729 469 848 – Andrei Chivu
Programul se va desfășura în ziua de duminică 11 Octombrie de la ora 10 , atunci când ne vom întâlni în fața sediului Crucea Roșie, reprezentanții ONG urilor mai sus menționate. Vom merge în satele Ciocârlia de Sus, Lanurile și Mereni la familiile nevoiașe pe care le cunoaștem deja. Vom împarți ajutoarele, iar violonistul Daniel Mihai le va cânta celor mari și mici, AEC va purta discuții cu părinții în legatură cu probeleme de educație iar dacă vremea ne va permite, sperăm chiar sa ne putem juca cu cei mici pe stradă invitând poate și alți vecini, alți copii la joacă cu… jucăriile pe care le vom aduce. Acțiunea preconizăm că se va încheia în jurul orei 14:30.
Redacția ziarului Criteriul Național susține și va participa la această acțiune de suflet, umanitară!












There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment