Criteriul National

Danemarca înăsprește măsurile împotriva enclavizării comunităților de imigranți – International

Danemarca înăsprește măsurile împotriva enclavizării comunităților de imigranți – International
martie 17
20:03 2021

Danemarca va face şi mai restrictivă o lege controversată ce vizează reducerea proporţiei de locuitori „non-occidentali” în cartierele defavorizate, conform unei propuneri anunţate miercuri de guvernul social-democrat de la Copenhaga, informează AFP și Barrons.

Într-un nou proiect de lege, ministrul de interne Kaare Dybvad Bek propune ca procentul de populaţie de origine „non-occidentală” în fiecare cartier să nu depăşească 30% peste 10 ani, în vreme ce planul actual, adoptat de dreapta politică acum trei ani, prevede un procent de 50%.

Danemarca este de mulţi ani una din ţările europene cu cea mai restrictivă politică de imigraţie, aceeaşi linie fiind urmată şi de premierul social-democrat Mette Frederiksen de la instalarea la guvernare în iunie 2019.

Într-un comunicat, ministrul de interne argumentează că o proporţie prea mare de străini din ţări non-occidentale „măreşte riscul de a vedea crescând o societate paralelă religioasă şi culturală”.

El vrea însă să dispară din lege termenul controversat de „ghetou” pentru desemnarea cartierelor sensibile, la o viitoare revizuire a legislaţiei privind „societăţile paralele”.

Până acum era descris în lege ca „ghetou” orice cartier de peste 1.000 de locuitori şi cu o populaţie de peste 50% de origine „non-occidentală”, întrunind cel puţin două din următoarele patru criterii: peste 40% din locuitori nu au nici loc de muncă, nici calificare; peste 60% dintre cei între 39-50 de ani au absolvit cel mult liceul; infracţionalitatea este triplă faţă de media naţională; venitul brut al locuitorilor este mai scăzut cu 55% faţă de media regională.

Cincisprezece cartiere se încadrează în această categorie, iar 25 sunt considerate ca „expuse”. Lista este actualizată în fiecare an în luna decembrie.

În aceste cartiere, delictele sunt sancţionate de două ori mai sever decât în alte părţi, iar creşa este obligatorie pentru toţi copiii de la vârsta de un an, în caz contrar familiilor fiindu-le retrase alocaţiile.

Legea mai prevede limitarea la 40% în aceste cartiere, până în 2030, a numărului de locuinţe sociale ocupate de familii, măsură foarte controversată dat fiind că le obligă pe unele să se mute la un moment dat.

Propunerea urmează să fie luată în discuţie de partidele parlamentare. Potrivit institutului naţional de statistică, 11% din cei 5,8 milioane de locuitori ai ţării sunt de origine străină, dintre care 58% sunt cetăţeni ai unui stat clasat ca „non-occidental”.

Citește și:

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul