Criteriul National

Mass-media americană ultraconservatoare încearcă să justifice atacarea Congresului: „Dacă furaţi alegerile, veţi avea mulţi oameni furioşi” – International

Mass-media americană ultraconservatoare încearcă să justifice atacarea Congresului: „Dacă furaţi alegerile, veţi avea mulţi oameni furioşi” – International
ianuarie 07
13:37 2021

Mai multe organizații mass-media ultraconservatoare au minimizat gravitatea intruziunii susţinătorilor preşedintelui în exerciţiu Donald Trump în Capitoliul de la Washington, evocând o furie legitimă şi acuzând extrema stângă că s-a infiltrat în această mişcare, scrie France24 potrivit Agerpres.

„Esenţialul a ceea ce am văzut astăzi era magnific”: Ben Bergquam, reporterul unui mic post online, Real America’s Voice, a făcut miercuri, în faţa clădirii Capitoliului, un bilanţ cu totul diferit decât majoritatea observatorilor.

Noii actori ultraconservatori ai informaţiei televizate, care încearcă să preia părţi din piaţa postului Fox News, au încercat cu regularitate să-i disocieze pe susţinătorii lui Donald Trump de haosul survenit în Congres.

Pe de o parte, „o mare majoritate de manifestanţi paşnici”, potrivit lui Ben Bergquam, şi, pe de altă parte, „un mic grup de elemente perturbatoare”, după cum l-a descris Chris Salcedo, unul dintre prezentatorii de la postul Newsmax, către care s-au orientat numeroşi republicani după alegerile prezidenţiale.

De la Newsmax la Real America’s Voice, trecând prin One America News Network (OAN), pe care Donald Trump l-a recomandat de mai multe ori în ultimele săptămâni, toate aceste mass-media au denunţat, fără niciun element în sprijinul afirmaţiilor lor, presupusa infiltrare a unor grupuscule ale extremei stângi.

„Cred că a fost vorba de o Antifa sub acoperire”, a explicat Gina Lpudon, prezentatoare la Real America’s Voice, cu privire la insurgenţii pe care i-a văzut pe coridoarele Congresului.

Termenul „Antifa”, provenit din prescurtarea denumirii Acţiunea antifascistă, vine de la grupări socialiste italiene, iar apoi germane care au încercat să reziste ascensiunii lui Benito Mussolini şi Adolf Hitler în anii 1920 şi 1930.

În SUA, militanţii fac campanie pe teme de justiţie socială.

„Nu ştiam nici măcar cine era de partea cealaltă a acestor uşi”, printre răzvrătiţi, a spus congresmanul republican Pat Fallon la Newsmax.

Denunţând violenţele comise în incinta Parlamentului american, Greg Kelly, de la Newsmax, a considerat ca fiind logice evenimentele de miercuri, care au şocat cu toate acestea o lume întreagă.

„Dacă furaţi alegerile, veţi avea mulţi oameni furioşi”, a explicat el, reluând acuzaţiile nefondate ale taberei lui Trump.

La porţile Congresului, manifestanţii au „împins, au frecat, dar cam atât”, a relativizat Kevin Corke, reporter la Fox News, cu privire la ceea ce mai mulţi lideri străini au calificat drept atingere la adresa democraţiei.

„Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii au decis să reprime atât de dur populaţia, încât lucrurile au explodat”, a declarat prezentatorul vedetă de la Fox News, Tucker Carlson, atacând în mod evident alţi oameni decât preşedintele, însă fără a-i numi.

„Nu am văzut niciodată până acum un guvern care să se opună patrioţilor”, a criticat Gina Loudon, evocând confruntările dintre susţinătorii lui Donald Trump şi forţele de ordine.

Chiar dacă a denunţat la rândul său orice formă de violenţă, altă vedetă de la Fox News, Sean Hannity, a denunţat, la fel ca alţi comentatori conservatori, o abordare tendenţioasă a marilor mass-media.

„Ei vor să spună că toţi susţinătorii lui Trump sunt violenţi”, s-a revoltat Grant Stinchfield, la Newsmax. „Mi-ar fi plăcut ca ei să denunţe faptul că atâtea oraşe au fost distruse” în timpul manifestaţiilor din primăvară împotriva rasismului.

În niciun moment nu s-a pus problema unei eventuale responsabilităţi a lui Donald Trump, care după alegeri îi incită pe susţinătorii săi să conteste, până dincolo de legalitate, rezultatele scrutinului.

Toţi, cu Sean Hannity în frunte, au scos în faţă mai degrabă apelurile la calm ale preşedintelui pe Twitter, lansate după ce a lăsat situaţia să degenereze, notează AFP.

Pentru Eric Greitens de la Real America’s Voice, perturbarea forţată şi chiar temporară a dezbaterilor Congresului, miercuri, „îi lasă preşedintelui câteva zile pentru a demonstra că a existat fraudă”.

REFERINȚĂ:

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul