Ca urmare a neînțelegerilor apărute în presă cu privire la structura, metodologia și formatul Indexului accesului la educație al elevilor din județul Constanța, prezentat de către Asociația Elevilor din Constanța, în conferința de presă din 14 septembrie 2015, dorim să transmitem câteva clarificări cu privire la scopul și metodologia cercetării.
Indexul accesului la educație al elevilor din județul Constanța este un studiu cantitativ care măsoară existența unor anumite facilități sau servicii destinate asigurării acesului elevilor la educație. Studiul este unul obiectiv, care a urmărit să evalueze în mod clar, fără implicare emoțională sau subiectivitate, dacă – nu cum – un număr de facilități sau servicii sunt asigurate de autoritățile locale.
Structura metodologică a unui index evaluativ este întotdeauna bazată pe o metodologie cantitativă, conform tuturor standardelor academice existente la nivel mondial, iar interesul nostru a fost să eliminăm orice formă de subiectivitate sau emoție prin realizarea unui astfel de studiu.
Indexul analizează, la rece și obiectiv, în baza informațiilor oferite public, o serie de indicatori clari și prevăzuți în legislația în vigoare. Limitările inerente apărute în realizarea studiului, respectiv cele de acces la informații de interes public care nu se aflau pe website-urile primăriilor sau nu au fost furnizate când aceste instituții au fost contactate, reprezintă o altă dovadă a lipsei de transparență și deschidere a autorităților locale către societatea civilă.
Studiul realizat de noi este un model pentru ceea ce orice cetățean onest și interesat ar trebui să poată face, obținând date care trebuie să fie credibile și accesibile în mod liber de către orice persoană interesată. În acest sens, studiul nostru evidențiază și o problemă intrinsecă ma largă relației cu instituțiile statului, adică refuzul de a furniza date de interes public. După cum se poate vedea și în a doua parte a studiului nostru, există un număr de UAT-uri care au refuzat furnizarea oricăror informații cu privire la situația existentă, iar acest lucru este un exemplu de proastă administrare și de incapacitate de relaționare cu cetățenii județului.
Referitor la corelația dintre rezultatele academice ale elevilor și facilitățile și serviciile oferite, putem afirma că deși noi considerăm că există o relativă corelație directă, aceasta nu este absolută și ține și de alți factori sociali, culturali și economici. Scopul indexului este de a fi un instrument de mobilizare a autorităților locale să își îndeplinească obligațiile legale, nu de a evalua cât de bine o fac. Pentru evaluarea calității are competențe ARACIP, instituție a ministerului educației specializată în domeniu.
Rezultatele academice ale elevilor din comuna Mihai Viteazu, spre exemplu, pot avea o corelație și cu nivelul de educație al părinților, lucru pe care calitatea facilităților îl poate îmbunătăți. În cazul celor 532 de elevi din Mihai Viteazu, 48,87% din părinții acestora au doar studii generale (8 clase absolvite), 27,52% dintre părinți nu au nici studii generale (sub 8 clase absolvite), 13,76% au doar studii medii (liceu absolvit), iar 1,83% au studii universitare1.
Concluzionăm prin a reitera faptul că Indexul nostru este unul cantitativ – nu există studii de tip Index care să fie calitativi – și care ne oferă o radiografie a modului în care autoritățile locale interacționează cu mediul educațional la acest nivel, fiind centrat pe UAT-uri, nu unități de învățământ. Pentru analizele calitative ale unităților de învățământ, vă recomandăm să utilizați platforma http://www.aracip.eu al ARACIP, aceasta cuprinzând toate rapoartele calitative de interes.
1. Raport anual de evaluare internă a calității al Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu”, anul 2013-2014.
Pentru mai multe informații:
Marius Ghincea, președinte ATER
Tel. 0731080710
Constantin Alexandru Manda, președinte AEC
Tel. 0732094664
Constanța900376












There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment