„Astăzi, am avut dovada, încă o dată, cum PSD și PNL mimează interesul și preocuparea pentru această inițiativă, dar, de fapt, folosesc toate tertipurile posibile pentru a nu se ajunge la acest vot fundamental pentru România. PSD a refuzat, practic, să admită posibilitatea votului telefonic, deși acest tip de vot a fost folosit de Senat în ultimele luni fără niciun fel de problemă. Au inventat în această dimineață obligativitatea unui vot fizic, ceea ce făcea imposibilă atingerea pragului minim de voturi necesare – 90”, a declarat Dan Barna, copreședintele USR PLUS.
„Dacă nu va fi convocată joi o ședință de plen cu un singur punct pe ordinea de zi, aprobarea inițiativei cetățenești, va fi evident că nici PSD, nici PNL nu vor referendum Fără penali pe 6 decembrie, dar nu vor nici să recunoască acest lucru. Așa că se fac că vor, exact ca la eliminarea pensiilor speciale. „Ne facem că facem”, pentru că e un subiect sensibil, dar în realitate pensiile rămân”, susțin liderii USR-PLUS.










