Autorităţile franceze au redus de la 5.000 la 1.000 numărul maxim de spectatori autorizaţi să asiste zilnic la meciurile din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, informează AFP.
Este pentru a treia oară în mai puţin de trei săptămâni când numărul spectatorilor de la Roland Garros este redus. La începutul acestei luni, Federaţia franceză de tenis, care organizează turneul parizian, a fost nevoită să îşi reducă ambiţiile la jumătate, de la un maximum de 20.000 la 11.500 de spectatori zilnic. Numărul acestora a fost redus în urmă cu o săptămână la 5.000, iar acum s-a ajuns la doar 1.000 de persoane zilnic.
Joi după-amiază, directorul turneului parizian, Guy Forget, afirmase că speră în continuare ca numărul spectatorilor autorizaţi să rămână fixat la 5.000.
Însă premierul francez Jean Castex, invitat la postul de televiziune France 2, i-a spulberat speranţele lui Forget afirmând: „Vom aplica la Roland Garros aceleaşi reguli ca peste tot”.
„Vom trece de la 5.000 la 1.000″, a asigurat Castex, adăugând că acest plafon vizează numărul total de persoane autorizate zilnic să intre pe arenă.
În aceste condiţii, în cele 15 zile de competiţie vor fi prezenţi în tribunele de la Roland Garros doar 15.000 de spectatori, cu mult mai puţin faţă de cei circa 520.000 de iubitori ai tenisului care au asistat la ediţia din 2019, informează Agerpres.










