Criteriul National

EVENIMENT! Festivalul George Enescu aflat la a XXII- a ediţie a debutat entuziasmant!

august 30
23:39 2015

 

  Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” s-a deschis cu „Rapsodia Română Nr. 1″, de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, formată din cei mai valoroşi tineri muzicieni din România, sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi, renumit în întreaga lume pentru repertoriul transcultural.

 

chang-sarah1-300x296

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” are loc între 30 august şi 20 septembrie, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, la 134 de ani de la naşterea marelui compozitor român şi 60 de ani de la moartea sa. Festivalul aduce publicului 22 de lucrări de George Enescu în interpretarea unora dintre cele mai valoroase orchestre ale lumii.
Publicul meloman va putea urmări reprezentaţiile unora dintre cele mai bune orchestre la nivel mondial în acest moment: Royal Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena şi London Symphony Orchestra, aceasta urmând să concerteze sub bagheta cunoscutului dirijor român Ion Marin şi cu participarea fraţilor Renaud Capuçon (vioară) şi Gautier Capuçon (violoncel).

Aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români vor fi prezenţi la Festivalului „George Enescu” 2015, considerat a fi cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi cel mai puternic promotor al creaţiei şi valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu. Vor avea loc peste 70 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, timp de 22 de zile.

Programul CONCERTULUI INAUGURAL  a inclus-o pe violonista Sarah Chang, despre care The New York Times a scris că „talentul ei este la un nivel atât de înalt, încât nu ne rămâne decât să îl venerăm”, pentru a interpreta Concertul pentru Vioară de Jean Sibelius, chiar în anul în care se sărbătoresc 150 de ani de la naşterea compozitorului finlandez.

De-a lungul carierei, Sarah Chang a sustinut recitaluri alaturi de mari orchestre ale lumii precum Orchestra din Philadelphia si din Londra, Filarmonica din New York, Berlin sau cea din Viena. Printre numeroasele premii obtinute se numara si Avery Fisher Grand Price, cea mai importanta distinctie din domeniul muzicii clasice.

Aprecierea publicului larg se vede din milioanele de discuri vandute in intreaga lume de artista in varsta de doar 29 de ani. Albumul „Vivaldi Four Seassons”, lansat in 2007, a ajuns in primele locuri ale topului Billboard din America, pozitie pe care o detine si in momentul de fata.

După care, a urmat celebra „Carmina Burana” aparţinând compoyitorului Carl Orff, avându-l în distribuţie pe unul dintre cei mai bine cotaţi contratenori ai momentului, Max Emanuel Cenčić.

Ca fapt divers, în ediţia 2015, evenimentele tematice din Bucureştiul Creativ pornesc de la compoziţia „Impresii din copilărie”, de George Enescu. Au fost încurajate abordările interactive, în care publicul este implicat activ în procesul de descoperire a lui George Enescu şi a muzicii sale prin orice mijloace creative, fiind în acelaşi timp binevenite şi acele proiecte în care publicul este spectator la această descoperire. Pe lângă aceste evenimente tematice, organizate în urma unui apel de proiecte, pe aceeaşi hartă a Bucureştiului transformat de magia Festivalului Enescu intră şi o serie de evenimente care au loc în pieţe, inclusiv Piaţa Festivalului, în galerii de artă, precum şi în alte săli de spectacol.

Piaţa Festivalului, cu acces liber la concerte, se va desfăşura între 10 şi 20 septembrie, iar programul complet se găseşte pe site-ul festivalului.

Totodată, transmisii ale concertelor din weekend, în aer liber, precum şi expoziţii cu istoria Festivalului Enescu şi viaţa lui George Enescu transformă Bulevardul Unirii în „Bulevardul Artelor”.

Sursa foto : http://goingout.ro/

 

 

 

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul