Pandemia de coronavirus generează noi oportunități de afaceri pentru tinerele mămici care lucrează remote în toată această perioadă. Una dintre ideile inspirate de business este așa-numitul “play date”, adică o joacă între copii pusă la punct de oameni mari, până la cel mai mic detaliu. De la promovarea evenimentului și până la tematica sa, de la catering și până la jucăriile utilizate la joacă, toate aceste detalii sunt puse pe foaie și analizate, pentru ca puștii să poată participa (chiar și alături de părinți) la cel mai tare play date. Evident, contra unei taxe de participare, ce se duce mai mult pe costurile de curățenie, mâncare și jucării, însă spre bucuria celor mici. Și a celor mari, dacă ar fi sa vedem și beneficiile socializării între “oamenii mari”, veniți să îi supravegheze pe copii pentru câteva ore. Așadar, iată cum se organizează un play date memorabil:
Anunțarea evenimentului pe un grup dedicat părinților
Poți găsi rapid grupuri pe Facebook, dedicate părinților de preșcolari și elevi de clase primare, pe care poți posta un anunț de play date. Pentru că este încă un concept nou în România, detaliază dinamica acestui eveniment, dar și beneficiile participării celor mici la o altfel de joacă: prieteni noi, jucării pe care abia așteaptă să le testeze, activități tematice etc Nu uita să precizezi în anunțul tău: adresa și ora acestui play date, meniul pe care îl propui, tematica petrecerii (și dacă sunt invitați pentru a întreține atmosfera) etc
Stabilirea unei teme pentru întâlnirea micuților o
Tema acestui play date poate fi una inspirată din universul celor mici: un play date construit în jurul personajelor preferate din desene animate poate fi o idee inspirată pentru primul tău eveniment de acest gen. Dacă ai stabilit un top general, poți apoi contura foarte simplu o listă cu activități interactive, în care să poți integra și jucăriile preferate ale copiilor, dar și instrumente pentru scris și colorat, hârtie colorată, lipici și alte produse pentru probe DIY și multe altele. Revenind la paragraful de mai sus, poți spune în anunțul de pe grup că ar fi ideal ca cei mici să vină cu jucării și rechizite de acasă, pentru ca toate costurile să rămână cât mai jos. Orice elev are nevoie de un bloc de desen pentru scoala, așadar, acasă se pot găsi toate cele necesare pentru distracția la comun.
Găsirea unui loc potrivit pentru joaca celor mici
Pentru că discutăm despre un play date organizat în pandemie, îți este permis să inviți un număr maxim de 50 de persoane (inclusiv părinții care vin să îi supravegheze pe puști). Așadar, un apartament iese din discuție, pentru că o locuință fragmentată de pereți nu permite o supraveghere optimă a celor mici. Așadar, orientează-te către un open space, iar o curte frumoasă, cu verdeață și spații destinate jocului, reprezintă un răspuns ideal pentru aceasta dilemă. Dacă organizezi acest play date într-un spațiu ce nu îți aparține, asigură-te că și părinții pot socializa la un pahar de prosecco, în cadrul unei zone amenajate, dar cu vedere spre locul în care prichindeii sunt prinși cu activitățile lor.
Mâncare și băutură pentru copii și adulți
Pentru că după o runda de joacă așa cum toate ar trebui să fie, foamea își va face la un moment dat simțită prezența, ia în calcul și varianta unu meniu cu mâncare și băutură pentru acest play date. Alege varianta inspirată de a menționa în anunțurile de pe grupuri (vezi mai sus) și lista cu bunătăți la care te-ai gândit, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Nu vorbim despre o nuntă, așadar, orientează-te mai mult către: pateuri, fructe, poate chiar și niște frigărui comandate dinainte, mini burgeri cât să mențină deschis apetitul pentru play date etc. Pe părinți așteaptă-i cu bere, prosecco, ceaiuri și cafea, alături de sucurile pentru puști, nelipsite de la un astfel de eveniment.
Așadar, ai văzut ca un astfel de proiect poate implica anumite costuri, așadar, o taxă de participare poate fi astfel justificată. În cazul în care vrei să organizezi un play date în pandemie pentru ca puștiul tău să nu se plictisească acasă, poți cădea de acord cu ceilalți părinți asupra unei abordări de genul “aduce fiecare ce poate”, de la jucării la rechizite, de la mâncare la muzică.










