Opera „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a fost publicată în anul 1930. Camil Petrescu și-a propus să scrie o succesiune de nuvele, dar în scurt timp nuvela și-a mărit dimensiunea la sute de pagini în manuscrisul propriu. Camil Petrescu afirma: „Puteam continua la infinit și nu m-aș fi oprit … de aceea a trebuit să aleg un final”. Titlul a suferit câteva modificări până a ajuns la varianta finală. „Romanul capitanului Andreescu” și „Proces verbal de dragoste și război” au fost variantele inițiale, ca mai apoi autorul să îmbine cele două expriențe sub numele ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. La baza romanului, ca documente autentice, se află jurnalul de campanie al autorului, povestea de dragoste făcând parte din sfera ficțiunii.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman modern subiectiv, având drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, memoria afectivă, narațiunea la persoana întâi, fluxul conștiinței, autoanaliza, anticalofilismul și autenticitatea. Autorul pune accent pe drama intelectului lucid, orbit de sentimentul de iubire și măcinat de incertitudini. Se observă limitele condiției umane, se anulează omogenitatea și epicul, se conferă dimensiuni metafizile și se exprimă perspectiva limitată, împreună cu opiniile pragmatice despre literatură.
Acțiunea se desfășoară pe două planuri, unul trecut (care are în centru relația dintre protagonist și soția sa) și unul prezent (în care se prezintă experiența din război a bărbatului). Apar conflictele interioare care au in vedere două ipostaze, conflictul lui Ștefan cu el însuși (văzut prin intermediul căsătoriei cu Ela) și conflictul propriei persoane cu lumea exterioară (pus în evidență în urma evenimentelor trăite pe front).
În prima parte a romanului este prezentat Ștefan Gheorghidiu care asistă la discuția ofițerilor, privind un subiect controversat, ce are în centru achitarea de către tribunal a unui bărbat ce și-a ucis soția. Ștefan intervine și își expune punctul de vedere confirmând principiul estetic că poți vorbi sincer doar despre sine, despre trăirile și acțiunile proprii. Discuția îi declanșează protagonistului amintiri din căsnicia sa.
Inițial, Ștefan și Ela au o căsnicie liniștită, armonioasă, având parte de un trai modest, ca mai apoi, în urma unei moșteniri venite din parte unui unchi decedat, viața lor să aibă parte de o succesiune de schimbări resimțită din ambele părți. Șoția ulterior grijulie devine subjugată de problemele pragmatice și ține cu vehemență ca soțul său să nu renunțe la moștenire.
Apariția Anișoarei nu face altceva decât să tulbure și mai mult relația celor doi. Femeia îi arată Elei o lume nouă, mondenă, lipsită de griji, unde primează distracțiile și escapadele. Stilul de viață adoptat de Ela declanșează în Ștefan sentimente contradictorii, gelozii și temeri privind o eventuală infidelitate din partea acesteia. Căsnicia lor devine din ce în ce mai dificilă, apar divergențe, certuri, acuzații, împăcări. Totul se amplifică când Ștefan îi pregătește o petrecere Elei și îl întâlnește accidental pe bărbatul pe care îl consideră amantul femeii, considerând prezența acestuia certitudinea propriilor speculații.
Partea a doua a operei este inspirată din propriile experiențe ale autorului de pe front, fapt ce conferă romanului autenticitate. Se relatează experiențe traumatizante, realități atroce din perioada războiului și se pune accentul pe experiența dramatică a protagonistului; situație ce îi modifică atitudinea față de celelalte aspecte ale existenței sale. În urma spitalizării și a rănilor avute, Ștefan se întoarce la București și își vede soția ca pe o străină, motiv pentru care alege să se retragă în singurătate și să renunțe la ea definitiv.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal, asemănat cu un alter-ego al autorului, ce trăiește două realități temporare. Realitatea obiectivă vizează experiențele petrecute pe front, iar cea subiectivă are în centru analiza dramei psihologice. Protagonistul trăiește un conflict de natură filozofică reprezentat de dorința aprigă de cunoaștere a adevărului. Experiențele cunoașterii vizează iubirea idealistă a bărbatului ce ajunge la inițiativa de a-și modela soția după bunul plac și drama colectivă trăită pe front, unde Ștefan renunță la suferința personală.
Camil Petrescu este unul dintre cei mai mari scriitori de proză și teatru, poet și eseist, fiind inițiatorul romanului modern românesc. Debutează în revista Facla, în anul 1914, cu articolul „Femeile și fetele de azi”, publicând sub pseudonimul „Raul D”. În anii 1916 – 1918 particită ca ofiter în Primul Război Mondial, experiențele trăite fiind regăsite în opera „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Din anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul și își publică primele poezii în rezista omonimă. Trei ani mai târziu debutează editorial cu volumul „Versuri. Idee. Ciclul morții”, iar în 1933 publică unul dintre cele mai importante romane ale sale, „Patul lui Procust”.
