Criteriul National

​​VIDEO Staţiunea de schi din Georgia devenită populară în urma unui incident care ar fi putut fi tragic – International

​​VIDEO Staţiunea de schi din Georgia devenită populară în urma unui incident care ar fi putut fi tragic – International
noiembrie 30
23:36 2019

Gudauri, o staţiune de schi din Georgia, se bucură în prezent de o mare popularitate în rândul turiştilor, dintr-un motiv greşit, și anume o înregistrare video înspăimântătoare, cu un telescaun defect aruncând oamenii de la înălțime, care a devenit virală în urmă cu doi ani, relatează agenția DPA, citată de Mediafax.

Înregistrarea video cu telescaunul din Gudauri din care cădeau schiori şi snowboarderi la fiecare curbă a avut milioane de vizualizări în mediul online.

„Deodată, oameni din toată lumea au aflat că poţi merge la schi în Georgia”, a spus George Gotsiridze, consultant guvernamental.

„A sfârşit prin a fi o bună metodă de marketing, dar doar pentru că nimeni nu a murit atunci”, a explicat acesta.

Gotsiridze, care se ocupă de dezvoltarea de staţiuni turistice în Georgia, spune că, iniţial, în săptămânile care au urmat incidentului ce ar fi putut avea urmări tragice, multe persoane şi-au anulat vacanţele.

„Dar, în această iarnă, s-a înregistrat o creştere cu 30% a numărului turiştilor, comparativ cu sezonul trecut”, a mai spus acesta. Iar, din 2011, numărul turiştilor a crescut cu 578%.

Comparativ cu Alpii, unde staţiunile de schi se găsesc peste tot, pârtiile din Gudauri sunt apoape goale. Însă priveliştea este sublimă, scriu cei de la DPA.

Sven Foelser, un ghid montan austriac ce vine la Gudauri în fiecare iarnă din 2012 încoace, face parte dintre cei care s-au aflat în telescaun la momentul incidentului. „Acum putem râde, dar atunci a fost cu adevărat urât”, a spus acesta.

În urma unei anchete, s-a stabilit că a fost o pană de curent, după care un angajat al companiei a făcut o greşeală în timp ce pornea generatorul. Între timp, telescaunul a fost reparat. Acesta poartă turiştii până la o altitudine de 3.276 de metri, pe platoul Sadzele West, unde începe pârtia Gudauri.

Majoritatea europenilor din Vest vin pentru pârtiile largi de la mare înălțime, acoperite de zăpadă proaspătă. Chiar și în perioada sovieticilor, germanii, austriecii și elvețienii veneau să facă schi în această regiune.

La jumătatea anilor 1980, în urma unui joint venture cu un investitor austriac, au fost construite primele telescaune și Hotelul Marco Polo, în prezent de patru stele.

Turiștii, mulți ruși, dar și lituanieni, estonieni, polonezi și britanici, sunt întâmpinați cu vin fiert, bere și khachapuri, o tradițională plăcintă cu brânză georgiană.

Mulți dintre turiști spun că preferă să meargă la schi în Georgia pentru că este mult mai ieftin decât în Alpi.

Atenție, imagini ce pot avea impact emoțional!

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul