Criteriul National

Sepsi Sfântu Gheorghe, nemulțumită de prestația arbitrului Sebastian Colțescu: „A stricat meciul” – Fotbal

Sepsi Sfântu Gheorghe, nemulțumită de prestația arbitrului Sebastian Colțescu: „A stricat meciul” – Fotbal
noiembrie 26
01:13 2019

​Leo Grozavu, antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, și Răzvan Tincu, fundașul formației, au catalogat prestația arbitrului Sebastian Colțescu din meciul cu FC Viitorul (4-1 pentru echipa lui Hagi) drept una jalnică.

„Mi-e și greu să vorbesc. Mi-e rușine de mine că trebuie să vorbesc despre domnul Colțescu, e al nu știu câtelea joc pe care îl strică în Liga 1. Și azi a avut o prestație jalnică, dar nu doar din cauza lui am pierdut. Atât timp cât primele două faulturi au fost cartonașe, era foarte clar. Eram avizați, le-am transmis și jucătorilor, dar n-au știut nici ei să gestioneze.

E dificil să joci contra unui asemenea arbitru. Nu mai vorbesc de penalty-ul dat adversarului la 3-1. Comisia Centrală a Arbitrilor știa că următoarea etapă jucam cu Craiova și ne-au trimis arbitru din Craiova. Acum nu știu dacă e coincidență sau prostie”, a spus Grozavu, la Digi Sport.

Sebastian Colțescu l-a eliminat pe fundașul Răzvan Tincu pentru cumul de cartonașe galbene, în minutul 33. Trei minute mai târziu, algerianul Rachid Bouhenna a fost și el eliminat din același motiv.

„O prestație jalnică a domnului Colțescu, nu știu al câtelea meci îl strică. Pentru fiecare contact dădea cartonaș galben. A reușit să strice un meci din care cred că puteam obține mai mult. Primul galben mi-l asum. În schimb, la al doilea, am vrut să sar la cap, dar în momentul când sari la cap, e normal ca din inerție să mi se desprindă brațele de corp. Nu am vrut să-mi lovesc adversarul.

De obicei nu avem treabă cu arbitrajul, mai ales cu domnul Colțescu, care știam că dă galbene ușor. N-am vorbit cu dânsul, în momentul în care am văzut că dă fault la a doua intervenție, mi-am dat seama că mă și elimină. M-am dus la vestiare și după 5 minute a venit un alt coleg, am zis că nu e adevărat. E foarte greu să joci și împotriva arbitrului”, a declarat Tincu, la Digi Sport.

FC Viitorul a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe, luni, la Ovidiu, scor 4-1, în runda cu numărul 17 din Liga 1. Oaspeţii au evoluat în dublă inferioritate numerică din minutul 36, potrivit Mediafax.

Citește și: Liga 1: Viitorul vs Sepsi 4-1 / Oaspeții, în nouă jucători încă din minutul 36

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul