Criteriul National

Faze tari: O femeie a născut un copil de aproape 6 kilograme. Reacția mamei; Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a fost îmbrăcată într-o protecţie din sticlă – Faze Tari

Faze tari: O femeie a născut un copil de aproape 6 kilograme. Reacția mamei; Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a fost îmbrăcată într-o protecţie din sticlă – Faze Tari
octombrie 14
01:54 2019

Record mondial pentru cea mai mare salată de fructe. Cea mai mare salată de fructe a fost creată recent, în oraşul francez Chessy, de către 700 de voluntari. Timp de 10 ore, voluntarii au tăiat cantitatea uriaşă de mere, pere, căpşuni, kiwi, struguri, pepene verde, portocale, grepfruit şi banane pentru salata gigant, care la final a cântărit 10.300 de kilograme, potrivit Descoperă.

O femeie a născut un copil de aproape 6 kilograme. Reacția mamei. O femeie din Australia a dat naștere unui copil de aproape 6 kilograme. Mama copilului a rămas șocată de greutatea fetiței, care a fost născută prematur, declarând că este ca un „mic luptător de sumo”. Potrivit declarațiilor femeii, în timp ce ea era însărcinată cu copilul în 35 de săptămâni, copilul deja cântărea 4 kilograme, însă ea nu s-a așteptat ca el să continue să crească, scrie Știrile ProTv.

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a fost îmbrăcată într-o protecţie din sticlă. Subtilul zâmbet al Mona Lisei va putea fi văzut mai clar de vizitatorii Muzeului Luvru din Paris, Franţa, după instalarea unei noi protecţii din sticlă, cu mult mai transparentă în comparaţie cu cea precedentă. Pictura a fost acoperită cu o protecţie din sticlă la începutul anilor 1950, după ce un vizitator a deteriorat-o, punând acid pe ea, relatează Descoperă.

Reacția unui urs când descoperă camera de monitorizare din pădure, în Apuseni. În Parcul Național Apuseni au fost surprinse imagini amuzante cu un urs care a descoperit camera de monitorizare ascunsă în pădure. Înregistrarea video a fost publicată pe pagina de facebook a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Animalul observă dispozitivul, se apropie precut și începe să-l adulmece, apoi își vede de drum, notează Știrile Protv.

Nu a clipit timp de o oră şi 17 minute pentru a stabili un record. Actorul filipinez Paolo Ballesteros, de 37 de ani, și-a șocat admiratorii după ce a stat cu ochii larg deschiși timp de o oră, 17 minute și trei secunde la un post de televiziune din Manila. Artistul care a devenit faimos în țara lui datorită mai multor roluri din seriale de televiziune a declarat că a acceptat provocarea de a ține ochii deschiși după ce a făcut un pariu cu fiica lui Keira Claire, de 10 de ani, scrie Click.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul