Criteriul National

CM Rugby: Irlanda – Rusia 35-0 – TeamBall

CM Rugby: Irlanda – Rusia 35-0 – TeamBall
octombrie 03
16:34 2019

Naţionala de rugby a Irlandei a învins joi reprezentativa Rusiei cu scorul de 35-0 (21-0) în grupa A de la Mondialul nipon, într-o partidă disputată la Kobe, însă reprezentanţii ”frunzei de trifoi” au dat impresia că nu au reuşit să treacă peste şocul înfrângerii surprinzătoare în faţa Japoniei, scrie Agerpres.
Deşi au dominat clar în cele 80 de minute, irlandezii au avut din nou probleme până au reuşit să desfacă defensiva ”urşilor” care într-o oarecare măsură au încercat să imite jocul niponilor din partida cu ”verzii”, încercând o apărare înaintată însă au fost mult mai puţin precişi.

Irlanda, care a debutat la CM 2019 de pe poziţia de lider în ierarhia internaţională dar acum a ajuns pe locul 4, speră ca Samoa sau Scoţia să învingă Japonia pentru a putea ocupa primul loc în grupă, poziţie pe care o deţine în prezent, cu 11 puncte acumulate.

În partida cu Rusia, R. Kearney, O’Mahony, Ruddock, Conway şi Ringrose au reuşit eseuri pentru Irlanda, care a luat şi punctul bonus ofensiv, trei dintre acestea fiind transformate de Sexton, iar două de Carty.

Rusia este a treia echipă de la turneul final (după Samoa şi Canada) care nu reuşeşte să înscrie niciun punct într-un meci din faza grupelor.

În clasament, Irlanda este urmată de Japonia, care are 9 puncte, apoi Scoţia (5 pct), Samoa (5 pct) şi Rusia (0 pct). Următorul meci va fi cel dintre Japonia şi Samoa, pe 5 octombrie, la Toyota.

La Kobe s-au înfruntat echipele:


Irlanda:
15. Kearney, 14. Conway, 13. Ringrose, 12. Aki, 11. Earls, 10. Sexton (c), 9. McGrath; 8. Kilcoyne, 7. Scannell, 6. Ryan, 5. Beirne, 4. Kleyn, 3. Ruddock, 2. O’Mahony, 1. Murphy.

Rezerve: 16. Cronin, 17. Porter, 18. Furlong, 19. Henderson, 20. Stander, 21. Murray, 22. Carty, 23. Larmour.

Rusia:
15. Artemiev (c), 14. Davidov, 13. Galinovski, 12. Golosniţki, 11. Simplikevici, 10. Gaisin, 9. Perov; 8. Polivalov, 7. Matveev, 6. Gotovţev, 5. Garbuzov, 4. Fedotko, 3. Sicev, 2. Gajiev, 1.Gresev.

Rezerve: 16. Selskii, 17. Morozov, 18. Podrezov, 19. Ostrikov, 20. Elgin, 21. Ianiuşkin, 22. Khodin, 23. Ostruşko.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul