Criteriul National

Business report: Care ar fi consecințele unui Brexit fără acord asupra României; Valoarea muncii: meseriaşii angajaţi pe salarii de 3.200 de lei – 4.000 de lei „în mână”. Muncitorii, contabilii şi opticienii – cu 3.000 de lei; Costul mediu al unei breșe de securitate plătit de o companie afectată a ajuns la aproape 4 milioane dolari – Business

Business report: Care ar fi consecințele unui Brexit fără acord asupra României; Valoarea muncii: meseriaşii angajaţi pe salarii de 3.200 de lei – 4.000 de lei „în mână”. Muncitorii, contabilii şi opticienii – cu 3.000 de lei; Costul mediu al unei breșe de securitate plătit de o companie afectată a ajuns la aproape 4 milioane dolari – Business
septembrie 30
04:08 2019

Un program important se va lansa până la finalul anului acesta. Anunțul a fost făcut de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, care a participat la o dezbatere organizată de Camera braşoveană de Comerţ şi Industrie pe tema noilor oportunităţi de finanţare. Este vorba despre cea de-a treia ediţie a programului guvernamental Start-Up Nation. Programul ar putea fi lansat până la sfârşitul anului, cu prilejul rectificării bugetare, a declarat ministrul. Potrivit acestuia, în urma discuţiilor de până acum cu mediul de afaceri, principalele modificări cerute în privinţa criteriilor de selecţie a proiectelor sunt legate de cofinanţare, de educaţia antreprenorială, de o mai bună definire a codurilor CAEN şi eliminarea criteriului legat de numărul locurilor de muncă create, scrie Capital.ro.
Balanța Turismului coboară la minus 36%, în ciuda miliardelor din bani publici pompate de guvern în piață. Costurile nete ale statului pe tichetele de vacanță pentru angajații bugetari și din reducerea de TVA în turism se vor ridica la 1.878 milioane de lei în 2019 (circa 395 mil. euro). Ministerul Turismului are un buget de investiții de numai 229 de milioane de lei, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, atractivitatea turistică a României nu poate crește prin stimularea cererii interne, iar rezultatul se vede în balanța de plăți externe a României: Infuzia de bani publici lichizi nu se vede în atractivitatea ofertei turistice românești din moment ce deficitul de cont curent al domeniului s-a ridicat la 1.035 milioane de euro, doar pe primele 7 luni ale anului, potrivit Curs de Guvernare.
Valoarea muncii: meseriaşii angajaţi pe salarii de 3.200 de lei – 4.000 de lei „în mână”. Muncitorii, contabilii şi opticienii – cu 3.000 de lei. Meseriaşii sunt recrutaţi în această perioadă pe salarii cuprinse între 3.200 de lei şi 4.000 de lei net lunar, potrivit anunţurilor de recrutare consultate de Economica. Bucătarii sunt ofertaţi cu salarii nete de până la 4.200 de lei net lunar, în timp ce contabilii cu studii superioare sunt angajaţi pe salarii nete de 3.000 de lei, iar inginerii în construcţii şi managerii de Resurse Umane – cu 3.500 de lei, arată o statistică a salariilor oferite acum de angajatori pe cel mai mare site de recrutare, notează Economica.net.
Costul mediu al unei breșe de securitate plătit de o companie afectată a ajuns la aproape 4 milioane dolari. Costul mediu al unei breșe de securitate în cadrul unei companii a ajuns la 3,92 milioane de dolari, în creștere cu 12% în ultimii cinci ani, reiese din rezultatele studiului „Cost of a Data Breach”, derulat de IBM, și citat de blogul din România a companiei de securitate cibernetică, Eset. Conform sursei citate, raportul celor de IBM apare într-un moment în care multe companii se așteaptă la facturi generoase pentru incidente cibernetice masive întâmplate anul trecut, iar printre nume se află: Equifax din Statele Unite, British Airways și Marriot Starwood din Regatul Unit al Marii Britanii, se arată în articolul Profit.ro.
Guvernul vrea să construiască un mini-oraș în baza americană de la Mihail Kogălniceanu. Investiție de 2,5 miliarde de euro Un document semnat de ministrul Apărării, Gabriel Leș, prevede ca România să aloce 2,5 miliarde de euro pentru o investiție de proporții în Baza militară americană din Mihail Kogălniceanu, care ar putea fi realizată în următorii 20 de ani. Proiectul presupune o investiție majoră în infrastructura bazei americane de la Mihail Kogălniceanu. Este vorba de construcția de hangare, ateliere și clădiri administrative. Investiția presupune și construcția unui mini-oraș în interiorul bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, cu creșă, grădiniță, școală, locuri de joacă, centru comercial, hotel și terenuri de sport, conform Libertatea.
BMW a cumpărat o bucată din Ungaria. Gigantul de un miliard de euro pe care nemții îl construiesc la 40 km de România. Ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, a anunţat că lucrările de construcţie la uzina BMW pot începe în condiţiile în care contractul privind achiziţionarea terenului a fost semnat, iar BMW Group a devenit proprietarul terenului. Laszlo Palkovics a precizat că Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 130 miliarde forinţi (388,4 milioane euro) pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport din jurul zonei industriale amplasată în nord-vestul oraşului Debrecen, care va găzdui şi viitoarea uzină BMW, scrie inCont.
Care ar fi consecințele unui Brexit fără acord asupra României. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, ca urmare a referendumului privind retragerea din Uniunea Europeană in 23 iunie 2016 și a notificării retragerii din Uniunea Europeană la data de 29 martie 2017, ar urma să părăsească Piața Unică și Uniunea Vamală. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), la nivelul anului 2018, exporturile românești către piața UK înregistrau o valoare de 2,874 miliarde de euro, reprezentând 5,5% din totalul exporturilor României către statele membre UE. Balanța comercială pozitivă România – UK din 2018, contabilizând 1,129 miliarde de euro, reflectă nivelul mai scăzut al importurilor, acestea depășind 1,7 miliarde de euro, potrivit Digi24.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul