Criteriul National

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni cu Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni cu Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă
iulie 02
04:54 2019

Întâlnirea premierului Republicii Moldova Maia Sandu cu şeful statului Klaus Iohannis va avea loc, marţi, ora 8.00, la Palatul Cotroceni. Cei doi vor semna în Cartea de Onoare şi ulterior vor susţine o declaraţie de presă comună, potrivit agendei oficiale a preşedintelui României, afişată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

De la ora 10.30 prim-ministrul Republicii Moldova va fi primit la Palatul Victoria de către şeful Executivului Viorica Dăncilă. Cele două vor susţine declaraţii comune de presă începând cu ora 11.15, conform programului premierului român transmis de Guvern.

Încă din 16 iunie, Viorica Dăncilă a anunţat că i-a transmis premierului Maia Sandu o invitaţie de a veni la Bucureşti.

Cu acea ocazie, premierul român şi-a exprimat încrederea că Executivul de la Chişinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Totodată, prim-ministrul Dăncilă a refirmat deplina disponibilitate a Guvernului României de continuare a Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, baza esenţială a relaţiei bilaterale dintre cele două ţări.

Pe 26 iunie, Administraţia Prezidenţială anunţa că preşedintele Klaus Iohannis a avut convorbiri telefonice cu liderii politici ai Republicii Moldova, respectiv premierul Maia Sandu, viceprim-ministrul Andrei Năstase şi preşedintele Igor Dodon.

Şeful statului anunţa că la începutul acestei luni, viceprim-ministrul Republicii Moldova Andrei Năstase va face o vizită la Bucureşti, precum şi premierul Maia Sandu.

În convorbirea telefonică, Klaus Iohannis a reiterat susţinerea României şi a sa personală, în condiţiile angajamentului clar şi concret al noului Guvern pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru avansarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.

Preşedintele a subliniat faptul că ţara noastră va sprijini transformările democratice reale, implementarea principiilor statului de drept, a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE, precum şi a reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Iohannis a mai exprimat deschiderea ca România, pe baza solicitărilor concrete ale Republicii Moldova, să acorde asistenţă dedicată pentru consolidarea instituţiilor din domenii prioritare pentru Republica Moldova.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anunţat, pe 15 iunie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, că a anulat mai multe decizii luate în perioada 7-9 iunie, printre care se numără şi cea privind dizolvarea Parlamentului, dar şi cea prin care nu recunoştea Guvernul Maia Sandu.

 

Articolul Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni cu Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul