Criteriul National

Festivalul Internațional de literatură și arte din Maroc-iulie 2019

Festivalul Internațional de literatură și arte din Maroc-iulie 2019
iunie 20
11:49 2019
Orașul Sidi Bennour din Maroc în perioada 5-7 iulie 2019 va fi gazda unui Festival Internațional de literatură și arte, unde se va celebra și cea de-a doua aniversare de la fondarea Uniunii Generale a Marocului. Organizatorul acestui eveniment de mare avengură este scriitorul Ahmed Chahdi, ce deține și funcția de Președinte al Uniunii Generale a Creatorilor din Maroc. Aici vor fi prezentate creații artistice, muzicale, cărți şi lecturi.Tot atunci se va vernisa și o expoziţie internaţională de Arte Plastice, ce este organizată cu participarea artiștilor din mai multe țări europene, arabe și africane prezentând creația a aproximativ 100 de artiști marocani.
Înaintea acestui Festival Internațional de literatură și arte s-au organizat întâlniri cu anumiți ambasadori. Demn de amintit fiind o frumoasă întâlnire cu Excelența Sa, ambasadorul egiptean din Rabat. Profesorul Ashraf Ibrahim a discutat cu domnul ambasador mijloacele de cooperare culturală și tehnică între Uniunea Generală de creatori din Maroc și federațiile egiptene.
De asemenea a avut loc și întâlnirea Excelenței Sale, doamna ambasador a României în Maroc la Rabat cu o delegație de oameni de cultură condusă de Ahmed Chahdi, Președinte al Uniunii Generale a Creatorilor din Maroc. A fost adresată o invitație ambasadorului României în Maroc pentru a participa la Festivalul Internațional de literatură și arte. La Biblioteca Națională din Maroc s-a desfășurat o ceremonie de artă organizată de Ambasada Republicii România.
După încheierea anunțului către invitaţi, Biroului Executiv al Uniunii Generale din Maroc a selectat CV-urile și a analizat cererile de participare la Festivalul Internațional de literatură și arte din Maroc, în numele Comitetului Executiv al Uniunii Europene. Pentru celebrarea celei de a doua aniversari de la fondarea Uniunii Generale a Marocului, juriul a studiat toate cererile, pentru a vedea creațiile scriitorilor și site-uri unde au publicat, precum și menținerea confidențialității membrilor săi deoarece numărul de cereri sosite a fost în număr de 645 și 196 de cereri din străinătate și numai o treime au fost acceptate, pe baza CV-urilor, restul au fost respinse.
Comitetului organizator pentru a desfășura în bune condiții prin participarea tuturor membrilor săi a depus eforturi şi sacrificii, deoarece în zilele Festivalului își va face simțită prezența şeful ţării Marocului, în orașul Sidi Bennour.
Biroul Executiv al Uniunii Generale confirmă faptul că ambasadorii Uniunii sunt invitați să participe. De asemenea, îi cheamă pe toți să participe şi să urmeze evenimentele festivalului într-un mod civilizat.
Unul dintre participanții care va reprezenta Romania,  este poeta Claudia Bota, laureată a mai multor premii atât în țară cât și în străinătate.
Participarea tuturor celor prezenți la această întâlnire internaţională deschide oportunitatea între culturi şi civilizaţii manifestând o direcție culturală a păcii și o coexistenţă potrivită cu harul creativităţii.

Despre autor

Dumitru Fulea

Dumitru Fulea

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul