Numele acestei maladii vine de la James Parkinson, un medic londonez care a raportat pentru prima data simptomele bolii sub denumirea de paralizie spastică, în anul 1817, deși boala în sine era cunoscuta de câteva sute de ani.
Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă progresivă, multilezională, care afectează anumite zone ale sistemului nervos central care se ocupă de mișcare, dar și de componenta periferică a sistemului nervos vegetativ. Mai exact, are loc distrugerea progresivă a neuronilor care produc dopamina, un neurotransmițător responsabil de capacitatea organismului de a-și controla mișcarea.
Simptomele bolii Parkinson încep să apară după vârsta de 50 de ani la aproximativ 95% dintre pacienti, bărbații prezentând un risc de 50% mai mare decât femeile de a dezvolta această maladie. La nivelul României este estimat un număr de peste 70.000 de persoane diagnosticate cu boala Parkinson.
Dacă aveți un membru în familie care suferă de această maladie, cu siguranță ați căutat pe Internet informații despre boala Parkinson pentru a descoperi cauzele care duc la apariția bolii și tratamente care să ajute persoana aflată în suferință. Deși s-au făcut multe cercetări, încă nu s-a descoperit ce anume determină deteriorarea sau distrugerea celulelor cerebrale și scăderea nivelului de dopamină. În tratatele de medicină sunt menționați trei factori care ar influența acest proces:
Factori genetici – persoane din cadrul familiei care au dezvoltat afecțiunea la vârste mai tinere.
Factori de mediu – expunerea la substanțe chimice, cum ar fi pesticide și ierbicide, sau expunerea la disulfură de carbon, praf de mangan și monoxid de carbon.
Diverse medicamente utilizate pe o perioadă îndelungată – haloperidol, clorpromazină sau metoclopramid.
Printre cele mai comune simptome ale bolii Parkinson se numără: tremorul, rigiditate musculară, rigiditatea feței, mișcări încetinite sau lentoarea miscarilor, modificarea vocei, afectarea posturii și a echilibrului. Diagnosticul se pune în urma evaluării acestor simptome și a unui control neurologic. Răspunsul la terapia dopaminergică (levodopa) este un criteriu de diagnostic și tratament, în timp ce absența ameliorării simptomelor la doze mari de levodopa face ca diagnosticul de boală Parkinson să fie mai puțin probabil.
În schema de tratament pentru boala Parkinson pot intra: medicamente care cresc concentrația de dopamine sinaptice (cum e levodopa), medicamente care reduc metabolizarea levodopei și dopaminei (inhibitori de catechol-O-metil-transferaza), medicamente care stimulează direct receptorii dopaminergici de la nivelul striatului (agoniști dopaminergici), medicamente care inhibă degradarea dopaminei la nivel central (inhibitori de monoamine oxidaza B), nondopaminergice, anticolinergice și medicamente care modifică activitatea sinaptică a altor neurotransmițători.
Exista și tratament mai avansat prin stimulare cerebrală profundă care constă în implantarea unor electrozi în anumite zone ale creierului (aceștia fiind conectați la un dispozitiv implantat la nivelul regiunii toracale) care trimit impulsuri nervoase către creier și ameliorează simptomele motorii.
Modificarea stilului de viață, exercițiile fizice și terapia fizică sunt, de asemenea, de ajutor, în cazul acestei maladii. Boala Parkinson nu poate fi vindecată, iar rolul medicamentelor menționate mai sus este de a ajuta la controlul simptomelor si imbunatatirea calitatii vietii pacientilor.
