Solistul David Grimal şi orchestra Les Dissonances au interpretat un concert care va rămâne un adevărat etalon al acestui Festival Enescu. La Atheneul Român programul a inclus lucrări de Enescu, Sibelius şi Bartok.
Violonistul David Grimal este unul dintre acei artişti care dovedesc că înţeleg importanţa artei şi muzicii în societate. Acest lucru porneşte de la modalitatea în care interpretul se raportează la partitură şi continuă cu modul în care el se integrează în ansamblu. Născut în 1973, David a început să cânte de la 5 ani de zile. Cursurile de măiestrie la care a participat cu nume sonore ca Isaac Stern şi Shlomo Mintz i -au deschis perspective. Orchestra Les Dissonances are un număr variabil de interpreţi ce reuneşte atât muzicieni consacraţi cât şi tineri artişti.Totodată ei execută lucrări din repertoriul simfonic fără dirijor, cu o largă libertate de interpretare.
Prima lucrare a fost opusul lui George Enescu- Prima suită.Ideea de a surprinde în sunete propriile impresii asupra spaţiului înconjurător a fost impecabil surprinsă ,după modelul pictorilor impresionişti care se pare că l- ar fi pasionat pe Enescu ce a terminat acest opus în anul 1903, anul în care va avea loc şi prima audiţie, în cadrul Concertelor Lamoreux.
Prima secţiune ,pe lângă tenta descriptivă are acea capacitate de a se desfășura lent, cu acele pete de culoare şi intonaţii ale grupului de tutti sau ale instrumentelor solistice , cele de suflat de lemn ce au creat acel minunat cadru, în care intervenţiile viorii soliste au anticipat acea explozie plenară, solară din final.
Cea de a doua secţiune a fost iniţiată de tema violoncelelor. Acest deosebit moment a fost datorat folosirii timbrurilor luxuriante cît şi variatelor ritmuri. Demne de a fi remarcate au fost acele varieri de intensități atât de admirabil reliefate de orchestra Les Dissonances condusă…fără dirijor.
Acest opus e ilustrarea din punct de vedere muzical a unei idei cu catacter programatic. Confruntarea directă dintre forţele naturii a cunoscut episoade şi registre cu idei transpuse muzical. Inserturile unor ritmuri aluzive de muzică germano-franceză au creat acel palier de senzaţii a acestei lumi misterioase ce are forţa de a se inventa din nimic şi tot aşa de a se descompune.
Orchestra a funcţionat asemeni unui organism viu ce trăieşte prin muzica evocată.Ca părere proprie pot afirma sincer şi deschis că acest ansamblu nu este rodul vreunui experiment inedit ci reprezintă o formaţie plină de valori ce trăieşte cu şi prin muzică,dând sens materialului sonor și totodată acordându-i atenția și respectul cuvenit maestrului David Grimal.
A urmat Concertul pentru vioară şi orchestră de Jan Sibelius. Acest opus este singurul concert scris de compozitorul finlandez Jean Sibelius. A fost compus în 1904. Este cunoscut în rândul violoniștilor ca fiind unul dintre cele mai dificile concerte pentru vioară din punctul de vedere al cerințelor tehnice din partea solistului iar partea a treia este considerată una dintre cele mai bune părți concertistice compuse vreodată pentru acest instrument.
Considerat de rang egal cu partiturile de carieră semnate de Beethoven, Brahms sau Ceaikovski şi privit în momentul apariţiei lui ca un opus de mare viitor pentru repertoriul violonistic mondial, concertul lui Sibelius este unul dintre cele mai dificile din întregul repertoriu instrumental.
La fel ca majoritatea concertelor, lucrarea este structurată în trei părți:
Allegro moderato în Re minor și cu măsura 2/2
Adagio di molto în Si bemol major și cu măsura 4/4
Allegro, ma non tanto în Re major și cu măsura 3/4
Abundenţa pasajelor de mare virtuozitate este echilibrată de o gândire muzicală riguroasă, bine argumentată şi în scriitura orchestrală, care evidenţiază la rândul ei interesul compozitorului pentru conexiunile cu simfonicul.
Execuţia şi viziunea interpretativă a fost una de a dreptul antologică, sublimă, rafinată şi plină de versatilitate respectând acest ethos . Am remarcat virtuozitatea violonistului cât şi acea sensibilitate în emiterea , cu ajutorul inflexiunilor specifice muzicii romantice în partea lentă cât şi a cadenzei sau a introducerii din prima parte.
Atmosfera dominantă a Concertului a rămas una gravă, ca o mărturie vie ce e mereu reiterată de luciditatea cu care Jan Sibelius a evocat acea lume plină de culoare, de freamăt , ca de exemplu din cea de-a treia parte.
Prestaţia solistului David Grimal a fost una de excepţie,plin de energie și naturalețe, cu un cult al emiterii sunetului ce țin cont de toți parametrii cunoscuți.
Maniera de a da sens și introduce melomanul în atmosferă a constituit un alt atu. Solistul a avut parte de ovaţiile şi aplauzele publicului.Din postura sa de solist şi de lider al acestui ansamblu, el a coordonat exemplar, fără a fi nevoie de vreun dirijor.
Bis-ul oferit a fost unul ales, pe măsura acestui eveniment- Melodia din Sonata pentru vioară solo a compozitorului maghiar Bela Bartok.
După pauză, în calitate de lider,de concert maestru, David Grimal a oferit o versiune plină de farmec şi de strălucire sonoră a Concertului pentru orchestră de Bela Bartok.
Concertul s a terminat în aceeaşi notă sărbătorească iar amintirea, ecourile sale vor dăinui în conştiinţele tuturor celor ce au avut privilegiul de a asculta pe aceşti excepţionali artişti!
Mă consider un om privilegiat deoarece am avut șansa de a- l asculta și a lua învațăminte și lecții „live” din punct de vedere muzical și interpretativ, de la acest charismatic muzician-David Grimal.Pot menționa amănuntul că personal este a treia oară când am avut plăcerea de a-l fi auzit live pe acest muzician francez.
Surse foto : www.les-dissonances.eu grandentertainment.ro
Cronica acestui concert a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național
