Analiza de business – ori business analysis-ul, așa cum este denumită original – este un subiect de interes atât pentru reprezentanții companiilor cât și pentru clienții lor, întrucât BA-ul reprezintă puntea de legătură dintre aceștia și cel mai important pion în relaționarea avantajoasă a lor. Astfel, indiferent de domeniul de activitate – de la construcții, finanțe și până la organizații non-guvernamentale, dar mai ales în IT – business analyst-ul are un rol în crucial în procesul de dezvoltare și cooperare, fiind un fel de motor care identifică cele mai bune oportunități, în funcție de nevoile și cerințele din ce în ce mai diversificate ale piețelor sau ale stakeholderilor.
Rolul unui business analyst
Și spunem că BA-ul este important mai ales în IT și că va exista o creștere a cererii pentru astfel de roluri deoarece acesta este unul dintre cele mai prospere domenii la ora actuală în România. Potrivit unui studiu întocmit de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), „industria de software și servicii IT din România va depăși pragul de 4 miliarde de euro în 2017” iar „ponderea exporturilor în totalul cifrei de afaceri a sectorului este în creștere și va atinge 79% în 2020, în condițiile curente ale pieței”.
Toată munca analistului de afaceri se reduce, în cele din urmă, la stabilirea șanselor de reușită sau, după caz, de eșec a unui proiect. Însă până la a ajunge la această concluzie, business analyst-ul trebuie să înțeleagă complexitatea nevoilor oricărei organizaţii, indiferent de domeniul ei de activitate, să identifice soluții de îmbunătățire a modului în care compania operează și să ajute la derularea procesului de schimbare și implementare a acestor schimbări.
De ce este importantă specializarea
BA-ul este, deci, implicat în toate etapele prin care compania va trece pentru rezolvarea problemelor și soluționarea cerințelor de business, acționând, de asemenea, și ca un mediator care asigură buna comunicare între departamente, pentru o implementare corectă a noii strategii.
Și pentru că rolul unui business analyst este atât de important, cei care vor să se inițieze în domeniu au nevoie de o bază solidă de cunoștințe, în special dacă nu au o pregătire formală în analiza de business. În plus, există numeroase examene de certificare internațională – precum CCBA/CBAP, PMI-PBA sau CPRE – tot mai cerute pe piața de profil și extrem de utile pentru obținerea unui post mai bun, atât în țară, cât și în străinătate.
Dar tocmai pentru că interesul asupra activității BA-ului a ajuns să fie atât de mare, și oferta cursurilor care să te pregătească pentru o poziție de BA este tot mai variată. Însă asta nu înseamnă neapărat că este și ușor să alegi un astfel de curs.
Iată ce trebuie să iei în considerare în alegerea cursului potrivit de Analiză de Business Fundamentals:
- Cursul pe care îl alegi trebuie să te ajute să înțelegi rolul BA-ului atât în interiorul proiectului, cât și la nivel organizațional;
- Trebuie să îți indice clar diferențele dintre analiza de business și alte discipline, precum managementul de proiect;
- Este foarte importantă învățarea diverselor metode de analiză și documentare a cerințelor cu care se confruntă orice business analyst;
- Un curs bun trebuie să le ofere cursanților șansa de aplicare a cunoștințelor acumulate în studii de caz practice.
Una dintre cele mai apreciate companii de training din România, pe domeniul analizei de business și nu numai, este EDU EUPC, o echipă de traineri certificați internațional și educați la universități precum University of Oxford, Standford sau Executive Academy of Vienna.
Cursul de BA Fundamentals oferit de aceștia este singurul acreditat de către Institute of Leadership and Management UK, EDU EUPC fiind prima și singura companie din România acreditată de către ILM UK – organism care setează standarde în leadership și management la nivel internațional.
În plus, Analiza de Business Fundamentals a EDU EUPC este singurul curs din România predat după metoda Barbarei Carkenord, unul dintre fondatorii domeniului la nivel internațional. Mai multe despre acest curs, dar și despre perioadele de desfășurare și înscrieri găsești pe edu.eupc.ro.










