Exercitarea Puterii
februarie 01
19:36
2017
Lungul drum de la Vorbe la Fapte !
In democratie un partid poate „cuceri „ PUTEREA (puterea se cucereste , nu se primeste in dar !) cu - VORBE- adica promisiuni de genul : vom da…; vom face…sensibilizand astfel alegatorii „captivi „, nemultumiti pe Cei de la Putere care nu le-au dat ceea ce cred ei ca ar fi putut sa o faca .
Pe fondul sentimentelor si emotiilor de nemultumiri , noua Putere a creat „Asteptari „ care le-au adus voturi si , astfel, au ajuns sa conduca tara.
Cu toate ca membrii „PUTERII ” erau trecuti prin lupta politica au considerat ca tehnica cuceririi si pastrarii puterii este IDENTICA cu tehnica exercitarii ei, adica numai vorbe.
Asa se face ca trecerea la onorarea promisiunilor este, fie amanata, fie aplicata, dar golita de continut, atata vreme cat perspectiva cresterii preturilor si a impozitelor indirecte(TVA) este iminenta.
Exercitarea Puterii depinde de forta materiala si de forta morala pe care se bazeaza.
Forta materiala- veniturile de la buget- nu este cert cunoscuta pentru ca s-ar fi gasit ” o lipsa in gestiune „, iar colectarea este incerta. Ne aflam la stadiul de presupuneri privind sumele de bani care urmeaza a fi distribuite prin Legea bugetului de stat si a legii bugetului de asigurari sociale.
Forta morala depinde de prestigiul si competenta oamenilor desemnati sa conduca tara, de Sus si pana Jos.
Prestigiul depinde de JUSTITIA pe care o avem (legi si aplicarea lor). Sub acest aspect Puterea a confundat interesul de grup si individual cu interesul colectivitatii.
Nu GRATIEREA in sine este daunatoare, Ci modificarea codului penal prin dezincriminarea unor fapte in legatura cu exercitarea functiei publice, ceea ce ar deschide larg portile abuzurilor in contra cetateanului.
De ce s-a intamplat asa ?
Una din cauze este lipsa profesionistilor cu experienta si cu tinuta morala; arta conducerii se dobandeste prin educatie si EXPERIENTA.
Noi ce vedem ? Oamenii de incredere ai „Partidului” pusi in posturi cheie, „ajutati” de „Consilieri” cu atributii de -purtatori de geanta – s.a
Ce-i de facut ?
Fiecare dintre noi sa se alature -Puterii a-4-a – PRESA si sa „descoperim ” manevrele „acoperite” ale stilului de guvernare in interes particular sau a unor grupuri , asa cum o fac manifestatiile din strada din ultimele zile.
Sper sa avem permanent alaturi de noi si pe PRESEDINTELE ROMANIEI, garantul respectarii CONSTITUTIEI .
Sursa foto mario balint
Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte inspiratului autor Vasile Soroceanu şi totodată,pe această cale îl asigură de colaborarea ce se doreşte a fi permanentizată !











