După ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să o nominalizeze premier pe Sevil Shhaideh, coaliţia PSD+ALDE a venit cu o nouă propunere pentru această funcție în persoana lui Sorin Grindeanu . Această nominalizare făcută de către liderul social-democraților Liviu Dragnea a caracterizat-o ca fiind”un ultim demers pentru a evita o criză politică”.
Fostul deputat Sorin Grindeanu, cea de-a doua propunere făcută de PSD pentru funcția de premier, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat s-o desemneze pe Sevil Shhaideh, este membru PSD din 1996 și a ocupat mai multe funcţii în partid. El a fost timp de un an ministru al Comunicațiilor în Guvernul Ponta, iar apoi a intrat în echipa lui Liviu Dragnea.
Sorin Grindeanu este noua propunere a PSD-ALDE pentru funcţia de prim ministru. „E o mare responsabilitate şi o simt în spate. Am avut o rugăminte în faţa colegilor din Comitetul Executiv Naţional şi faţă de preşedintele Liviu Dragnea de a-mi fi alături, fiind cel care a coordonat echipa şi care a făcut acest program de guvernare pentru a ajuta la implementarea acestuia. E simplu, pentru că e foarte clar, pe etape, dar şi complicat pentru că este un program complex. De aceea această propunere de a-mi fi tot timpul alături şi de a mă ajuta, dacă propunerea va fi acceptată de preşedintele Iohannis”, a spus Sorin Grindeanu, adăugând că nu are niciun dosar penal şi nicio relaţie cu serviciile. „Eu sunt bănăţean, nu ard etapele, şi am primit votul colegilor mei. Vom vedea în zilele următoare cum se vor desfăşura lucrurile”, a spus Grindeanu.
Sursa foto Evenimentul Zilei
Redacția ziarului Criteriul Național











