Alegerile au trecut.Nu contează cine a câștigat sau cine a pierdut.Până la urmă, fiecare ar trebui să fie responsabil și să se țină de cuvânt.Dar, oare ce avem în prezent?
Societatea a uitat de tineri. Poate că nu îmi veți da dreptate din prims,dar dacă veți lectura acest material, cu siguranță că întru câtva opțiunea dumneavoastră se va schimba.
Antinomiile de felul virtual vs. real sau tinerii și politica se regăsesc pretutindeni.
De mai bine de 27 de ani de zile, „toată flirea cea vestită” de politicieni s-au tot bătut cu cărămida în piept,au tot promis cu nemiluita, însă în afara faptului că au făcut doar gargară, mai nimic nu s-a schimbat.
De fapt, pornind din acel avânt proletar al unui front „de salvare națională” creat pe diligențele Moscovei s-a traversat cu frenezie drumul, bucurându-ne de apă și parizer, de „copane americane”, de nenumărate înăbușiri de revolte (Mineriadele), dar și de răsplătiri precum concerte ale unor vedete internaționale (Michael Jackson).Am descoperit chiar și gustul după Coca Cola, hamburger.
Ceva mai târziu, românii au ajuns să posede chiar și tehnologie, chiar smartfone.
Visul românesc, mai precis al societății politice românești a trecut de la euforia ce a tot născut iluzii din perioada anilor 1990, la moda „irezistibilă” a nocivelor McDonald’s și KFC
De altfel,trecerea de la dictatură la un soi de individualism cronic a dus la o neutralizare a tuturor.
Dar aceasta s-a realizat perfid, iar din neantul partidelor politice actuale au răsărit multe formațiuni politice cu doctrine care mai de care mai depărtate de realitate, care mai de care mai trăsnite.
Oferta politică a partidelor actuale este mai mult sau mai puțin adaptată nevoile tinerilor cu vârste cuprinse între 16-30 ani, o generație în căutare de apartenență la sisteme de siguranță, la un sistem socio-politic care să le vândă ideile pe care sunt dispuși să le audă și interiorizeze. Manipularea cea mai eficientă dă rezultate din moment ce țin cont de superficialitatea și refugierea acestora în virtual.

Și ca să nu vi se pară a fi un lucru neprofesionist, cât și pentru justețea celor amintite, vreau să aduc punctual în discuţie următoarele:
1. Partidele politice care au cultivat și înțeles rolul esențial al tinerilor în perentitatea organizațională au fost PSD și PD. Odată distrus PD prin fuziunea cu PNL, PSD a rămas lider de structură interesantă pentru tinerii în căutare de afirmare imediată.
2. Virtualul în care se retrag peste 80% este de natură să permită o ruptură față de societate și o manipulare mult mai eficientă a partidelor care sunt dispuse să cultive electoratul de care au nevoie peste 10 -20 de ani.
3. Nevoile tinerilor actuali, de siguranță, de apartenență la o organizație care să îi promoveze chiar în câmpul muncii, de susținere în proiecte educaționale personale și chiar de promovabilitate politică sunt atent monitorizate de partide, chiar dacă aparent aceste elemente nu răzbat în mass media.
4. Mobilizarea tinerilor este realizată prin canale directe de comunicare, prin ong-uri, prin rețelele virtuale și organizațiile de partid deschise să promoveze în funcții de conducere, tineri. Acestea din urmă devin dovezi ale „seriozității” liderilor și model de urmat.
5. Schimbarea ca și concept s-a transformat în „siguranța că mâine va fi mai bine”, iar partidele nu au reușit întotdeaună să vândă politic această idee. De ceea și ruptura survenită între lumea politică și tinerii, de exemplu.

6. Școală. Facultate. Bani. Job. Recunoașterea meritelor și eforturilor depuse. PSD a reușit să ocupe terenul strategic al construcției unor organizații puternice de tineret cu această rețetă simplă, transformând în realitate nevoile tinerilor integrați politic.
7. Avem de a face cu încă o „pereche” fatal(ist)ă- blazarea vs. activism. Ca să vă reîmprospătez memoria, vreau să aduc în prim plan un partid ca PD, care în perioada de glorie politică și de motivare guvernamentală a reușit să concureze pe acestă linie cu PSD. Odată dispărută motivația și încrederea în liderii existenți sau trecuți, tinerii din actualul PNL pot fi caracterizați chiar mai blazați decât seniorii, mai demoralizați și total nedispuși să reconstruiască organizații care să îi valorizeze și să atragă entuziasmul și simpatia tinerilor.
8. Nimeni nu se adresează tinerilor și nu ii mobilizează.Nimeni nu are capacitatea de a se adresa sistemului politic global, neavând un mesaj secvențial și adaptat cerințelor de integrare și de valorizare imediată a tinerilor.Timpul tinerilor este acum mult mai scurt și mai valoros decât al tinerilor din anii 1990. Ca și argument…Oare ce s-a ales din vinovații de la Colectiv ? S-a uitat…
9. „Analiștii” sunt siderați că tinerii au ajuns să voteze partidele de stânga. La ce vă așteptați ? PSD este singurul care a acționat constant pentru a cultiva ideea de apartenență a tinerilor la organizații puternice, în care tinerii să dobândească conștiința că o dată intrați în politică nu au decât de câștigat și că vor fi protejați și în siguranță alături de lideri.
10. Votul din 11 decembrie a fost și s-a desfășurat practic între organizațiile puternice ale PSD ului și sateliților acestui partid și așa-zisa dreaptă, fărâmițată,slabă și nehotărâtă. Departe de a vă mai aduce aminte despre acestea, dar tocmai discuția cu și despre sistemele de apartenență politică, faptele vor fi cele care vor consolida și creiona constant, în anii ce vor urma…viitorul!
Numai că, nici acum,după 27 de ani liderii politici, indiferent de culoarea politică,de doctrină nu a militat, nu a întreprins ceva pentru tineri.
Nu trebuie blamați, puși sub învinuire deoarece au avut alte probleme și interese de rezolvat.Totuşi, pentru toți cei care vor veni la „pupitrul de comandă” ,este bine de amintit și de reamintit. Tinerii trebuie puşi în valoare.Ei vor fi liderii de mâine care pot înțelege că se impune să se schimbe ceva în bine. De aceea, necesitatea promovării unor noi generații în toate domeniile de activitate cât și în organizații constituie cheia.
Sursa foto : https:// google.com
Material realizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai.CNA Regina Maria Constanţa, redactor șef al ziarului Criteriul Național













