După mai multe ore de așteptare de la încheierea unor negocieri care păreau să ducă la o noua amanare, ministrul rus de externe Serghei Lavrov și secretarul de stat american John Kerry au anunțat împreună, vineri noaptea, un acord intre SUA si Rusia în privința Siriei.Acest lucru e confirmat de către agențiile internaționale de presă.
Potrivit șefului diplomației americane, citat de Reuters, cele două super- puteri speră ca planul agreat va aduce pacea în Siria și va reduce suferințele oamenilor. Kerry a afirmat că SUA a facut concesiuni ținând cont de posibilitatea ca Rusia va avea cum anume să îl convingă pe președintele sirian Bashar al-Assad să se așeze la masa negocierilor de pace.
Aranjamentul convenit de reprezentanții Moscovei și ai Washingtonului ar putea rezista în condițiile în care guvernul de la Damasc, cât și opoziția își îndeplinesc obligațiile, a mai declarat secretarul de stat. În special, ar trebui ca forțele guvernamentale sa nu mai desfășoare operațiuni militare aeriene în anumite zone controlate de opoziție. Încetarea utilizării butoaielor cu explozivi și a bombardamentelor oarbe ar putea modifica natura conflictului, a mai declarat oficialul american Kerry.
Dacă armele vor înceta timp de o săptămână, Rusia şi Statele Unite vor bombarda împreună organizaţiile teroriste Stat Islamic şi al-Nusra.
Este al doilea plan de încetare a violenţelor propus de comunitatea internaţională în acest an. Acordul ruso-american prevede încetarea tuturor atacurilor şi cale liberă pentru convoaiele umanitare care merg în zonele asediate.
John Kerry, secretarul de Stat al SUA a mai precizat :„Apare acum o alegere simplă între război şi pace, între suferinţele oamenilor şi ajutoare umanitare, între continuarea dezintegrării unei societăţi străvechi şi renaşterea unui naţiuni moderne şi unite. ”
Moscova trebuie să se asigure că regimul de la Damasc respectă aceste prevederi, spun americanii. Foarte interesant, planul prevede că Statele Unite şi Rusia vor face acţiuni coordonate împotriva teroriştilor după ce violenţele vor scădea în intensitate.
De asemenea, John Kerry îndeamnă grupările de opoziţie care vor să rămână legitime să se distanţeze de grupările teroriste Stat Islamic şi al-Nusra.
John Kerry, secretarul de Stat al SUA este de acord cu faptul că „acest plan, dacă va fi implementat, dacă va fi urmat, poate oferi un punct de cotitură, un moment de schimbare. ”
Războiul civil din Siria durează de aproape cinci ani şi jumătate, timp în care cel puţin 400 de mii de localnici au murit şi peste patru milioane au fugit din ţară. Mulţi dintre ei sunt acum în Turcia şi Europa.
Sursa foto : http://google.com
Sinteză știre realizată de Prof.Dr.Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanţa, redactor șef al ziarului Criteriul Național












