Magistrații de la Tribunalul București au respins apelul lui Cristian PopescuPiedone și a menținut decizia luată miercuri de Judecătoria Sectorului 4, instanță care admisese mai multe contestații depuse de rude ale victimelor incendiului de la Colectiv și de avocatul Gheorghe Piperea împotriva participării lui Piedone la alegerile pentru funcția de primar al sectorului 4.
Candidatura lui Cristian Popescu a fost respinsă de către magistrații de la Judecătoria Sectorului 4. Nu ar fi existat nereguli în listele de susținători, ci tocmai pentru că propunerea de candidatură ar fi fost aprobată în mod greșit de organizația sectorului 4 a Partidului Puterii Umaniste, și nu de organizația municipiului București a acestui partid, așa cum prevede legea electorală, scrie Agerpres.
Judecătorii susțin că Piedone nu a nerespectat dispozițiile art.47 alin. (1) din Legea 115/2015, care prevăd că propunerile de candidați se fac în scris, în două exemplare originale și două copii, de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, „sub semnătura conducerii organizațiilor județene ale acestora și pe baza listei susținătorilor”.
Mai pe scurt, Piedone a candidat la funcția de primar al sectorului patru din București, municipiu care nu face parte din niciun județ, astfel că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată și să provină de la conducerea organizației municipiului București.Acest lucru este reglementat și în statutul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), disponibil pe pagina online a formațiunii.
Astfel, conform art. 27 alin. (4) din statutul Partidului Puterii Umaniste, totalitatea filialelor locale dintr-un județ și din municipiul București se constituie în Filiala Județeană. Filiala Municipiului București are statut de Filială Județeană, filialele sectoarelor municipiului București având statut de Filiale Locale.
Sursa foto : www.ziuanews.ro
Redacția ziarului Criteriul Național











