AVERTISMENT!
Redacția ziarului nostru invocă articolul numărul 30 din Constituție ce precizează clar că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.Iar cenzura de orice fel este interzisă.
Circul şi dezmăţul de la Mamaia atât de promovat cu ceva ani în urmă se pot întoarce ca pe vremurile în care ex-primarul cu nume de vegetală dădea tonul!
Încă din 2014,ziarul ZIUA de Constanța făcea investigaţii şi aducea publicului amănunte, devoalând piesele acestui puzzle . Poate că de atunci, constănţenii, în sfârşit , nemaisuportând au decis sa ia atitudine, să reclame autorităţilor ca să recupereze prejudiciile pe care tripleta de aur din domnia de 15 ani a lui Radu Mazăre a adus oraşul într-o adevărată „sapă de lemn” .
cetatenilor in cele 15 ani de domnia penala
Mai multe amănunte despre acest subiect cât şi alte ecouri le puteţi citi şi rememora aici, într-un articol apărut în Evenimentul Zilei, de aproape 2 ani de zile, purtând semnătura reputatei ziariste Feri Predescu ce tratează un subiect sensibil şi mereu actual-soarta Portului din Constanţa şi implicaţiile „tripletei de aur”.
În altă ordine de idei, iî mediul online lumea este preocupată şi de un alt subiect care a trezit interesul în rândul maselor care se întreabă printre altele dacă circul şi dezmăţul atât de bine promovat a la Mamaia se poate întoarce ca pe vremuri…
Având în vedere că tocmai cel ce se credea un demn urmaş a lui Che Guevara, de îndată ce a fost luat pe sus , băgat în „Beciul Domnesc „( aşa cum caracteriza şi povestea mai deunăzi jurnaliştilor ) şi apoi scos din viaţa publică , Mamaia a rămas fără personajul care să joace roluri istorice precum cele ale lui Ludovic al XIV-lea, ale lui Ştefan cel Mare, ale lui Nabucodonosor sau ale vreunui sultan, atunci am decis să răspundem unei provocări ce a fost lansată de către unii din grupul de cititori fideli,de ai noştri şi să le dăm o mână de ajutor…
Cum am procedat ?
La data de 5 martie în locaţia Bibliotecii colorate admnistrată de către Victor Maxim s-a întâmplat un scandal uriaş. Echipajul de poliţie care a fost chemat la faţa locului a legitimat pe unul dintre cei implicaţi în scandalul respectiv ca fiind domnul Adrian Segher.
Având în vedere că la etajul al treilea din Tomis Mall, în care se află acest loc, în acel moment se desfăşurau şi alte activităţi (culturale, sportive),fiind martori la acest eveniment am relatat aici, într-un articol apărut în ediţia de Constanţa a ziarului Criteriul Naţional.
De asemenea, faptul că se petrec asemenea evenimente neplăcute cât şi o serie de anomalii despre care vă vom aminti în acest document cât şi în alte articole, practic nu prea deranjează pe nimeni.
Reamintim, pentru justeţe că acest loc public este frecventat de un număr foarte mare de copii ,de îndată ce am relatat modul în care un cititor a fost agresat de către cel care a fost legitimat de către echipajul de la Secţia 3 de Poliţie Constanţa ca find Adrian Segher ,câţiva părinţi şi au manifestat interesul să comunice cu noi, dar nu public , ci în cadrul privat, în întâlniri ce au avut loc la sediul redacţiei noastre.
Fiindcă cele prezentate de către ziarul nostru a trezit consternare în rândul cetăţenilor ,un cititor mai curajos şi care cunoaşte bine pe cel care a fost reclamat ca find agresor ,a postat un comentariu, unde printre altele ne- a informat că cetăţeanul ce a fost legitimat de către poliţie ca find Adrian Segher ar „umbla cu cearşafuri în cap prin oraş ”
Întrucât de atunci de când Radu Mazăre nu a mai dorit să joace rolul sultanului şi Corina Martin a rămas fără personajul cel mai atractiv pentru acest circ şi balamuc pe care îl organizau cu atâta fast, sub pretextul ca asemenea lucru ar atrage turiştii ,atunci ziarul nostru a considerat oportun şi indicat că omul care „umblă cu cear;afurile ]n cap prin oraş ” este cea mai potrivită persoană ce ar juca rolul sultanului cu real succes, de care Corina Martin are nevoie ca sa continue sa organizeze asemenea evenimente „Mamaia Style”!
Încheiem aici nu înainte de a arăta şi a completa recomandarea, având în vedere importanţa pe care un astfel de subiect a trezit-o în rândul cititorilor. Vă asigurăm că vom reveni cu un alt articol în care promitem să vă povestim parte ceea mai interesantă a acestei poveşti.
Până atunci, nu uitaţi că siguranţa copiilor cât şi a celor dragi dumneavoastră este mai presus de către orice interes pe care domnii Victor Maxim şi Radu Niculescu le pot avea …
Vă mulţumim!
Redacţia ziarului Criteriul Naţional
Sursa foto forum.softpedia.com,www.info-sud-est.ro













