Criteriul National

Motto  „Universitatea scoate la iveala toate insusirile noastre, inclusiv incapacitatea.” Anton Pavlovici Cehov

Intentia ministrilor educatiei de a creste calitatea acesteia este un lucru laudabil, urmarit de presa si de opinia publica. S-a tot cautat, de-a lungul perioadei de dupa anii 2000 impunerea unor examene corecte, incercarea de a implica si mai mult cadrele didactice si de a individualiza invatarea. Numai ca aceste frumoase idealuri s-au lovit de constientizarea elevilor privind nivelul lor de pregatire asemanatoare a fi unor eforturi laudabile in directia cresterii calitatii educatiei unei generatii cu multe lacune dar si anumite varfuri, excelente de altfel.

Totusi, elevii nu par a se lasa atat de lesne impresionati. Rezultatele lor la examene si simulari din ultimii ani probeaza o eficienta foarte scazuta a educatiei, un numar foarte mare de elevi nesatisfacand exigentele de pregatire nici cand s-au coboarat standardele examenelor, asa cum s-a procedat anul trecut.

Din perspectiva mea-a celui format in vechea scoala- sunt ferm convins ca ei,elevii sunt culpabili deoarece nu fac eforturi suficiente pentru a invata lucrurile ce se predau la scoala. Problema insuccesului este exclusiv a lor, deoarece dascalii  isi fac cu prisosinta datoria, asa cum isi imagineaza Sistemul c-ar fi ideal…

In realitate, cred ca elevii si studentii au oarecare dreptate. Intentiile educatorilor si ale ministerului sunt bune, calitatea educatiei trebuie sa creasca dar directia in care se misca lucrurile este una gresita, aidoma peretelui scund si neimportant de care e rezemata o scara.

Oamenii Sistemului au devenit loiali si tributari unei perspective academiste, destul de plafonate, insa dorinta  de transmitere a cunostintelor ori abilitatilor academice se situeaza la cel mai inalt nivel. Se spune ca prin ele se dezvolta individul insa ceea ce rezulta ii foloseste prea putin in viata. Nu am nimic personal cu fostii ministrii ce s-au perindat in functiile acestea vremelnice, dar intentiile de a creste calitatea subjugand si sufocand academic aservind elevul pleaca tocmai de la ei, din varful penitei domniilor lor…

Daniel Goleman aprecia undeva la 15-20% contributia educatiei de acest tip la succesul in viata. Brian Tracey  spune in cartea sa „Succesul in viata” urmatoarele : „Mai bine de 85% din succesul vostru in viata va fi influentat de capacitatea de a te comporta in societate, de a interactiona pozitiv si eficient cu ceilalti si de a-i determina sa coopereze cu voi, pentru a va ajuta sa va realizati scopurile„.

Pornind de la aceste informatii de la oameni cu multa experienta, vedem de ce ei prefera retele de socializare, participarea la comunitati virtuale, jocurile in echipe etc. De ce ar acorda asa multa atentie educatiei academice, cand influenta ei reala pentru o viata de succes este asa redusa?

O educatie de calitate respecta persoana umana si relatiile interumane. Nu reprezinta niciun fel de mister faptul ca , oriunde si oricand  este esentiala comunicarea interpersonala, deoarece numai asa invatam de la ceilalti, traind in prezent.

Fara sa dau solutii as sustine ideea ce se leaga  de urmarirea cresterea calitatii participarii la grupuri si activitati comune deoarece prezentul si viitorul este al echipelor. Sistemul ar trebui sa nu se preocupe atat de mult de cantitatea de informatie acumulata, ci de puterea de a o obtine si a o gestiona. Din punctul meu de vedere nu se reduce toata munca unui elev la o medie inodora, incolora si insipida, ci pastreaza cu grija, calitativ, o buna evidenta a ceea ce poate si a ceea ce nu poate un elev, pentru a-l ajuta cat mai eficient.

Sursa foto : ovidiusmd.net