Criteriul National

Sezamo aniversează 4 ani și sărbătorește cu triplu SGR și reduceri de până la 40%

Sezamo aniversează 4 ani și sărbătorește cu triplu SGR și reduceri de până la 40%
noiembrie 06
12:55 2026

București, 06 noiembrie 2026. Supermarketul online Sezamo împlinește patru ani pe piața din România și marchează aniversarea printr-o serie de campanii speciale dedicate clienților: prețuri ca acum patru ani, valoarea triplă a garanției SGR pentru ambalajele returnate, reduceri de până la 40% și o ofertă aniversară pentru abonamentul Xtra. Cu această ocazie, Sezamo face și bilanțul ultimelor 12 luni, o perioadă în care cea mai mare comandă a depășit 14.000 de lei, iar coșul mediu s-a situat între 62 – 65 de euro.

În intervalul 6-12 noiembrie, Sezamo dă timpul înapoi cu patru ani și readuce prețurile din 2022 pentru o selecție de 15 produse. Astfel, clienții vor putea cumpăra aceste produse la aceleași prețuri la care erau comercializate în anul lansării Sezamo în România. În weekendul 6-8 noiembrie clienții beneficiază de triplu SGR, valoarea garanției pentru ambalajele eligibile returnate fiind triplată, de la 50 de bani la 1,50 lei per ambalaj.

Campania aniversară include și reduceri de 40% la peste 20 de produse, disponibile în perioada 3-9 noiembrie. În plus, până pe 19 noiembrie, clienții care aleg abonamentul Xtra pot beneficia de o ofertă specială: plătesc echivalentul a patru luni și primesc un an întreg de beneficii Xtra.

Dincolo de campaniile aniversare, cifrele ultimelor 12 luni oferă o imagine a modului în care cumpărăturile alimentare online au devenit parte din rutina clienților Sezamo.

Valoarea medie a unui coș de cumpărături Sezamo s-a situat între 62 și 65 de euro, reflectând preferința clienților pentru comenzi care reunesc mai multe categorii de produse, de la fructe și legume proaspete până la lactate, produse de băcănie și articole pentru casă.

Bananele, ardeii kapia și pătrunjelul verde, printre cele mai comandate produse

Clasamentul celor mai vândute produse, în funcție de numărul de bucăți, arată că alimentele de zi cu zi domină preferințele clienților. Bananele ocupă primul loc, urmate de ardeii kapia roșii, apa plată pentru copii, apa carbogazoasă, pătrunjelul verde la legătură și cartofii dulci.

În categoria mărcilor proprii, Miil este cel mai popular brand, cu produse precum brânza cottage cheese, laptele UHT și untul printre preferatele clienților. Popularitatea acestora confirmă interesul pentru produse de bază, de calitate, la prețuri accesibile.

Peste 7,8 milioane de kilometri parcurși și alimente salvate în valoare de 5 milioane de lei

În ultimele 12 luni, flota de livrare Sezamo a parcurs 7,83 milioane de kilometri, echivalentul a aproximativ 195 de călătorii în jurul Pământului sau peste 10 călătorii dus-întors până la Lună.

În spatele acestor cifre se află mii de livrări realizate direct la ușa clienților, cu un nivel ridicat de satisfacție. Ratingul mediu acordat curierilor Sezamo a fost de 4,94 din 5, un indicator al calității serviciului de livrare.

Tot în ultimul an, prin inițiativa Save Food, Sezamo a contribuit la salvarea de alimente în valoare de peste 5 milioane de lei, oferind produselor aflate aproape de finalul perioadei de valabilitate șansa de a fi cumpărate și consumate, în loc să devină risipă alimentară.

„În patru ani, am reușit să transformăm cumpărăturile alimentare într-o experiență mai simplă, care le oferă clienților noștri mai mult timp pentru ceea ce contează. Am făcut acest lucru fără să pierdem din vedere grija față de mediu, prin livrări cu o flotă 100% electrică și reducerea risipei alimentare. Ne-am dorit ca această aniversare să fie, înainte de toate, despre clienții noștri, așa că le-am pregătit oferte speciale și surprize care ne întorc simbolic la momentul lansării”, declară Michael Kaiser, Country Lead Sezamo.

Supermarketul online oferă o selecție de peste 16.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m² situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.

Despre Sezamo

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo. Fiind o companie bazată pe tehnologie, Sezamo se angajează în favoarea durabilității, oferind clienților opțiuni ecologice și sprijinind furnizorii locali. Compania a obținut statutul de unicorn în 2021 și este în creștere rapidă.

 

Despre autor

b2bseo

b2bseo

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul