Criteriul National

69 din totalul de 75 de locuri, au fost ocupate de agenți și subofițeri la masteratul profesional

69 din totalul de 75 de locuri, au fost ocupate de agenți și subofițeri la masteratul profesional
septembrie 30
22:47 2022

După ce în anul 2021, în deja celebra ședință de dialog social  chestorul Minoiu, împuternicit director general DGMRU, ne spunea cu mult tupeu că nu poate accepta ca pentru masteratul profesional să se înscrie agenți de poliție, pentru că această noua metodă de accedere în corpul ofițerilor este destinată exclusiv celor din afara sistemului, astăzi vă putem spune că 69 din totalul de 75 de locuri, au fost ocupate de agenți și subofițeri, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.

Este o surpriză plăcută și o dovadă că prima formă de masterat profesional promovat de conducerea MAI ar fi adus în sistem doar pilele și clientela politică. Faptul că a fost o concurență deschisă, între cei care nu sunt în sistem și agenții/subofițerii care își doresc să treacă în corpul ofițerilor, a demonstrat încă o dată că în MAI avem angajați de valoare care nu sunt promovați și nu li se oferă șanse reale să afirme profesional.

 

Acum însă, primim tot mai multe telefoane din partea celor admiși care reclamă bătaia de joc din partea inspectorilor șefi. Și asta pentru că de luni încep cursurile și li s-a comunicat că trebuie să își dea demisia sau să se suspende în interes personal legitim, fără salariu. În condițiile în care vorbim despre colegi care sunt cu familii, cu copii, cu rate, care nu au așteptat examen de TCO ci și-au asumat să-și sacrifice un an de studii la zi, în București, pentru ca ulterior să primească gradul de subinspector.

În acest sens, am avut discuții cu inspectorul general al Poliției Române pentru a-i prezenta situația concretă în care se află agenții de poliție. De asemenea, am făcut demersuri la nivelul MAI pentru ca agenții de poliție admiși, după finalizarea masteratului profesional să fie repartizați în județele de unde provin. Cu privire la poziția IGPR, precizăm că factorii de conducere și-au însușit prevederile art. 57 din Anexa VI a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și apreciază că agenților de poliție trebuie să li se aprobe rapoartele depuse la nivelul unităților din care provin.

Secţiunea a 6-a Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor și în alte situații

Articolul 57

(1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituțiilor de învățământ superior, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție avută/avut la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut și de gradații, precum și de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituția de învățământ, cu excepția soldei de comandă/salariului de comandă, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează cursuri de carieră și nivel, precum și alte activități de perfecționare sau formare continuă beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă avute la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradații și de celelalte drepturi salariale avute, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.

În acest context, apreciem că orice refuz al vreunui inspector șef de a aproba astfel de cereri este NEJUSTIFICAT în condițiile în care deficitul de personal în această categorie depășește 30% și vă rugăm să ne sesizați pe orice cale cu privire la impedimentele pe care le întâmpinați în acest sens, mai precizeaza sursa citata. (Cerasela N.).

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul