Criteriul National

3 Sfaturi pentru a conduce in deplina siguranta in sezonul rece

3 Sfaturi pentru a conduce in deplina  siguranta in sezonul rece
octombrie 29
11:05 2021

 

Iarna este fara doar si poate un anotimp ce vine la pachet cu numeroase lucruri frumoase, insa si cu diferite provocari pentru soferi daca tinem cont de faptul ca in aceasta perioada, carosabilul este in general umed sau acoperit cu zapada si polei. Aceste inconveniente cu care sezonul rece vine la pachet in fiecare an, pot deveni de-a dreptul problematice, in special atunci cand soferii nu se pregatesc asa cum se cuvine pentru a putea face fata cu brio conditiilor din noul sezon. Pregatirea corespunzatoare a masinii, dar si conduita soferului sunt doua aspecte ce ar trebui foarte bine puse la punct in orice sezon, pentru ca siguranta are intotdeauna prioritate in trafic si nu numai.

Pregatirile pentru sezonul rece ar trebui intotdeauna sa inceapa din timp, pentru ca nu sunt deloc rare situatiile in care iarna a sosit mai devreme decat am preconizat, astfel ca am fost luati complet prin surprindere. Orice sofer responsabil insa, este constient de faptul ca iarna isi poate arata “coltii” mai devreme, astfel ca se va pregati intotdeauna asa cum se cuvine. In cele ce urmeaza, am pregatit pentru tine cateva sfaturi de care poti tine cont atunci cand iti doresti sa circuli in deplina siguranta.

Inlocuieste piesele uzate ale masinii

Pentru a putea vorbi despre siguranta, intr-o prima etapa este indicat sa atunci o privire asupra aspectelor ce tin de buna pregatire a masinii pentru sezonul rece. Asa cum bine stim, in sezonul rece, multe dintre problemele masinii ramase nerezolvate, se pot amplifica din pricina temperaturilor scazute. Din acest motiv, este recomandat sa faci o inspectie tehnica masinii inainte ca sezonul rece sa se instaleze. Astazi este mai simplu ca oricand sa regasim de la piese auto obtinute din dezmembrari pentru Lancia, pana la piese auto pentru orice model de masina la care te poti gandi. Astfel, daca in urma inspectiei constati ca anumite componente nu mai functioneaza corespunzator, este recomandat sa le inlocuiesti inainte ca iarna sa soseasca.

Adapteaza-ti stilul de condus

Un alt aspect important are legatura cu adaptarea stilului de condus. Asa cum bine stim, conditiile meteo din timpul verii pot fi destul de capricioase, astfel ca adaptarea stilului de condus te poate scuti de diferite neplaceri. Pastrarea distantei fata de autoturismul din fata, luarea cu atentie a virajelor sau adaptarea vitezei la conditiile meteo curente, reprezinta doar cateva lucruri simple pe care le poti face pentru a avea parte de mai multa siguranta in trafic. Un stil de condus mai preventiv, te poate scuti de numeroase neplaceri in trafic in orice sezon, nu doar in cel rece.

Pregatirea corespunzatoare a masinii pentru iarna

Inlocuirea anvelopelor de vara cu cele de iarna reprezinta un prim pas important pe care ar trebui sa il faca orice sofer, chiar inainte ca iarna sa isi intre in drepturi. Dincolo de acest aspect, pregatirea corespunzatoare a masinii pentru iarna presupune si inlocuirea lichidelor cu cele specifice pentru sezonul rece, dar si achizitionarea unor produse precum lanturi auto, spray anti-inghet, sau chiar si un saculet cu nisip.

 

Despre autor

AdrianaG

AdrianaG

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul