Majoritatea persoanelor din ziua de astăzi, fie că sunt adolescenți, mame, tați sau chiar bunici, acasă sau la serviciu, consideră cafeaua drept un lucru de nelipsit din rutina de dimineață. Chiar dacă se spune că nu este bine să bei o cantitate mare pe zi, ai fi surprins câte beneficii îți pot aduce câteva cești de cafea. Fie că ești genul de persoană care adoră să o bea cu lapte sau genul care o preferă neagră și intensă, ți-ar putea stârni curiozitatea aceste lucruri interesante despre cafea.
10 curiozități despre cafea
- Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Se estimează că aproximativ două miliarde de cești de cafea sunt consumate în fiecare zi. Spre exemplu, Finlanda aproximează că fiecare cetățean consumă în medie 12 kg de cafea pe an.
- Aceasta este obținută din boabele de cafea, care sunt semințele unor fructe roșii. Originea cafelei este neclară, dar se crede că a fost descoperită în Etiopia, unde localnicii consumau boabele crude pentru energie, însă acum această plantă crește în toate zonele tropicale ale lumii.
- Există trei varietăți principale: Arabica, Robusta și Liberica. Arabica este considerată a fi de calitate superioară și are un gust mai subtil, în timp ce Robusta are un gust mai tare și mai amar. Iar cea Liberica este rareori întâlnită și este cultivată în principal în Africa.
- Gustul cafelei depinde de mai mulți factori, cum ar fi zona de cultivare, tipul de sol, altitudinea și metoda de prăjire. Cea mai aromată cafea este cea obținută din cafea boabe proaspăt macinate. Dacă ești în căutarea celei mai bune cafele, cei de la Altex îți oferă o gamă de cafea boabe pentru toate gusturile și buzunarele.
- Aceasta conține cofeină, un stimulent natural al sistemului nervos care ajută la creșterea energiei și a concentrării. O ceașcă obișnuită poate conține aproximativ 80-100 mg de cofeină. În plus, unele studii au arătat că aceasta poate îmbunătăți performanța fizică și poate reduce durerea musculară după exerciții fizice intense.
- Cercetările au arătat că un consum moderat de cafea poate avea beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea riscului de boli de inimă, diabet de tipul 2 și anumite tipuri de cancer.
- Aceasta băutură poate fi preparată în mai multe moduri, inclusiv prin filtrare, infuzie, presare și fierbere. Fiecare metodă de preparare oferă un gust diferit al cafelei.
- Cafeaua a jucat un rol important în istoria lumii. A fost folosită ca monedă în anumite culturi, iar în secolul al XVII-lea a fost interzisă în Arabia deoarece era considerată o băutură care corupea mintea și sufletul.
- De asemenea, aceasta reprezintă o sursă importantă de venit pentru milioane de oameni din întreaga lume. Industria cafelei este una dintre cele mai mari din lume. Aceasta se situează pe locul doi la cea mai tranzacționată marfă din lume, după petrol.
- Cultura cafelei este foarte diversă în întreaga lume, cu obiceiuri și tradiții specifice fiecărei regiuni. De exemplu, în Turcia, cafeaua se servește adesea împreună cu un pahar de apă rece și un cub de zahăr, iar în Italia, espresso-ul este o parte importantă a vieții de zi cu zi. În plus, în alte culturi, aceasta este servită în timpul ceremoniilor sociale sau religioase.
În concluzie, în orice perioadă a zilei alegi să-ți bei cafeaua, fie ea cu lapte sau fără, nu uita că are numeroase beneficii asupra corpului tău atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, pentru starea ta de bine. Iar acum că ai aflat atâtea lucruri interesante despre aceasta, o să o bei cu mai multă poftă. Spor la cafeluță!
Sursă foto: Pexels.com










