Criteriul National

Ultima fază de construcție din EnVogue Residence – Iuliu Maniu va include un hotel Hilton Garden Inn

iulie 21
10:40 2025

Faza finală de construcție a proiectului imobiliar EnVogue Residence – Iuliu Maniu va include un hotel ce urmează a fi operat de Hilton, sub brandul Hilton Garden Inn. Acesta va face parte dintr-un corp de clădire format din două tronsoane, a cărui structură a fost deja finalizată. Viitorul hotel se va alinia cu obiectivele actuale de sustenabilitate, integrând soluții pentru producerea de energie verde. Va avea 125 de camere, sală de fitness, restaurant, facilități pentru evenimente de business, dar și sociale, alături de parcare dedicată. Hotelul este conceput pentru a deservi atât clienți de business, cât și vizitatori în tranzit sau participanți la evenimentele organizate în apropiere.

„Ne bucurăm și suntem recunoscători pentru votul de încredere acordat EnVogue Residence de un asemenea lanț hotelier, de mare prestigiu internațional. Suntem siguri, totodată, că rezidenții noștri din Bd. Iuliu Maniu vor aprecia asocierea proiectului cu brandul Hilton Garden Inn, dat fiind că acesta reprezintă, în sine, o garanție a calității.”

Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence

Oaspeții Hilton Garden Inn vor beneficia, de asemenea, de standardele generale de siguranță implementate în proiectul EnVogue Residence. Întreaga clădire aflată momentan în construcție a fost proiectată să facă față la seisme de până la 8,9 grade pe scara Richter și dispune de adăpost de protecție civilă.

Amplasat în imediata proximitate a stațiilor de metrou Păcii și Preciziei, ansamblul EnVogue Residence devine astfel un reper urban mixt, cu o multitudine de funcțiuni complementare ce contribuie la dezvoltarea sustenabilă a vestului orașului. Zona Preciziei – Bd. Iuliu Maniu prezintă un important potențial de business. Integrarea unui hotel Hilton Garden Inn va aduce beneficii solide comunității, dat fiind faptul că răspunde unei cereri indiscutabile pe piața ospitalității.

Prin cea de-a treia (și ultima) etapă a proiectului din Bd. Iuliu Maniu, EnVogue Residence își confirmă viziunea de a construi mai mult decât locuințe, anume de a crea ecosisteme urbane relevante, în care calitatea vieții, accesul facil și serviciile integrate converg într-un stil de viață contemporan.

Despre EnVogue Residence

Cu o experiență de circa zece ani pe piața rezidențială din Capitală și împrejurimi, dezvoltatorul autohton EnVogue Residence are un portofoliu de cinci proiecte finalizate, la care se adaugă unul aflat în curs de construcție, anume EnVogue Residence – Iuliu Maniu. Printre obiectivele avute în vedere de companie se numără, în primul rând, siguranța și confortul locatarilor, alături de accesul facil la mijloacele de transport în comun, respectiv la principalele puncte de interes ale orașului.

Despre autor

native

native

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul