Autor: Claudia Bota

Toamna încărcată de farmec aduce în suflet atâta dor

Tristețea lasă aleile orașului pierdute în sclipiri de fuior,

Darurile celeste în adiere de vânt coboară lin pe pământ,

Te îmbeți în lumină cu inima plină de cânt și dulce cuvânt.

Boarea se lasă treptat și ne apasă în drumul spre casă,

Frunze ruginii lucesc în durerea amurgului plin de șoapte,

Umbre de lumină netezesc firul roșu de mătase ce revarsă,

Pe un petic de cer scriu un testament pentru o aprigă noapte.

Cocorii plecat-au la tine iubite și tu stai cu îngerii la sfatul din cer,

E toamna plânsă și noi te percepem la distanțe învăluit de mister,

Cui să-i cer lumina de ieri, lumina de azi, lumina ce ne-a mai rămas?

Într-o zi fără timp ne-am legat destinul nu doar  pentru un popas.