Motto “Trăieşte ca şi cum ai muri mâine şi învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.” Ghandi

Acest episod il dedic tuturor celor ce au lecturat pana in prezent toate aceste episoade elaborate de mine.

Mi-am dorit o reîntoarcere către esenta. În afara de Bunul Dumnezeu ce zilnic iţi da sansa la câteva întâlniri cu propriul suflet, atunci cand Il asculţi puţin şi încerci să te resetezi, reamintindu-ţi ce contează cu adevărat şi cine eşti, tocmai iIncursiunile acestea în noi sunt un fel de refugiu în camerele tăcerii, departe de zgomotul de afară şi rafalele impersonale ale istoriei. Fără o voce dominantă, interioară, nu prea te poţi reaşeza în fluxul lumii, cel puţin nu fără a te pierde, la un moment dat, pe tine.

Dar nu as vrea sa va intristez sau sa va aduc in fata ochilor Dumneavoastra o asemenea stare „de sfarseala” ce , din nefericire se reverbereaza si in acest Sistem educational.

In societatea aceasta postmoderna sunt ferm convins ca nu exista vreun „reflex conditionat” al acestui mecanism de a primi si a raspandi informatiile deoarece  naţiunile, cele care s-au reaşezat istoric şi economic, popoarele care s-au ridicat, la un moment dat, din ruinele războiului sau ale vreunui cataclism natural, trebuie să fi avut un vis sau un imbold interior, suficient de puternic încât să antreneze vibraţiile a tot mai multor oameni, în sensul angajarii şi participării lor conştiente la reconstrucţie.

Inainte de a ne arata lumii ar trebui sa ne facem o analiza temeinica si chiar sa avem forta de a ne „scana ” emoţional.

Poate ca n-am fi atat de multumiti in a descoperi lipsurile sau „relele ” obiceiuri sau falsele virtuti ce le impropriem ca si cum ar avea statutul de „normal”.

Chiar am ramane uluiti in a observa si detecta asemeni unei alarme de incendiu ceva ce nu avem cum sa „lepadam”- multă inerţie instituţională, incompetenţa crasă la cele mai înalte vârfuri, cinism politic şi vandalism, repertoriu redus de idei şi foarte puţin, abia pâlpâind, idealism. Am înregistra, paradoxal, o mulţime de scântei şi oameni frumoşi, de iniţiative şi planuri spectaculoase de viaţă, aruncaţi curios şi neaşteptat, printre aceste lucruri  vechi ale lipsei de perspectivă şi de viziune naţională.

O astfel de întoarcere la noi înşine, ca oameni şi ca parteneri în stat, s-ar finaliza cu următoarea concluzie: am pierdut, cel puţin în ultimii 25 de ani, cam toate resursele; ne-a rămas una singură, greu de deturnat, de ascuns în conturi bancare sau de plimbat între absolut toti „băieţii deştepţi şi apucători”-ne-au rămas copiii şi potenţialul lor de intelect şi imaginaţie.

De aceea, fara sa exagerez nu trebuie sa aruncam mereu „cu pietre” sau sa improscam „cu noroi” pe toti cei ce observa potential, pe toti cei ce se chinuie sa obtina performanta si chiar reusesc sa slefuiasca diamante stralucitoare in aceste conditii vitrege in care „se scalda” Sistemul Educatiei…

Sursa foto :articole.famouswhy.ro