Motto „Poate că unele fapte nu îţi aduc fericirea, dar fericire fără fapte nu există.” Benjamin Disraeli

Probabil ca nu ati aflat atat de multe despre masacrul produs acum cateva zile in Kenya. Mai precis, de sirul de atrocitati produs de jihadistii gruparii Al-Shabaab in care i-au căzut victime aproape 150 de studenţi din Kenya ce i-a şocat pe mulți. Cu toate acestea, despre moartea lor nu s-a vorbit atât de mult cât s-a discutat despre modul în care au pierit caricaturiștii de la Charlie Hebdo.

Oare ce fel de mesaj promovam , in ce fel de „cheie” retorica sa percepem cu adevarat trista realitate?

De ziariştii ucişi în Paris a vorbit și încă se mai vorbește pe tot cuprinsul globului, dar nu s-a spus nimic de tinerii omorâţi în Kenya..

Parca mai deunazi eram cu totii patrunsi de spirit si declaram  ” Je suis Charlie” cu referire la „solidaritatea” față de caricaturiștii de la Charlie Hebdo împuscați de niște dezaxați în numele unei interpretări nebunești a unei doctrine religioase. Ia amintiti-va de majoritatea celor ce se considerau apărători ai drepturilor omului , ai libertății de exprimare ce și-au pus în piept insigne cu „Je suis Charlie”, cei ce și-au modificat statusul de Facebook cu aceeași sintagma și ne-au ținut discursuri patriotarde despre cât de importantă este libertatea de exprimare spunându-ne cât de anormali suntem cei care refuzăm să credem că în numele acestei valori poți face orice.

Si parca ne-au trezit din amorteala, din aceasta stare inerta in care rutina si indiferenta ne tot inlantuie…

Insa, acum câteva zile, 147 de studenți au fost masacrați de alți dezaxați. Lumea a tăcut. Știrea nu a făcut ocolul lumii ca „Breaking news”, liderii politici nu au manifestat braț la braț și nici măcar militanții din societatea civilă nu au mai avut ce vocaliza sau imprastia in mediul public sau cel online. O liniște anormala sau o faza de „linistire” si de „resetare”  a notiunii primordiale, a adevaratei liniști i-a invaluit subit.

Acest lucru practic demonstrează, pentru a nu știu cata oară în viața, cum falsele valori sunt cele cu care ne afisam si culmea…le si promovrăm. Oare cum trebuie sa gandim si sa analizam , sa pretuim si sa apreciem? Ce conteaza mai mult-o viața de european, de caricaturist de stânga extremă, care considera ca a jigni, știind ca faci acest lucru ar fi simbolul libertății de exprimare sau drama si sfarsitul la fel de tragic al tinerilor, al studenților de culoare din Africa a căror singură „vină” era faptul că erau diferiți,din punct de vedere religios?

Nu m-ar mira chiar să aud in prezent, de la  multimea celor cu  „Je suis Charlie” ca nu ar merita faptul de a mai lupța  pentru că ei sunt undeva in lumea a treia, undeva departe de „civilizatia” impusa, ca ei au conditiile de asa natura incat nu pot rezista si supravietui  sau că oricum ei mor de tineri etc etc Sau că ar fi în cultura lor să se împuște si că Dumnezeu ii pedepsește pentru cine știe ce fel de păcate!
Ma cuprinde revolta dimpreuna cu sentimentul de silă, și mila, de cei ce au fost Charlie și care acum tac., ca si cum nimic nu s-ar fi produs…

Stimabililor, nu era cazul sa va indignati? Nu era cazul sa fi  declanșat o isterie mediatică și socială, cum era  normal? Ca n-am vazut nicaieri, n-am auzit nimic despre vreun sir de marsuri, de vreo demonstrație. Nu am vizionat nicio ediție speciala, n-am „prins” niciun breaking news , nicio analiza, nicio  reacție…

Nu exagerez cu nimic cand afirm ca aceasta stire a primit mai puțină atenție mediatică și mai puține reacții decât un buletin sportiv dat în reluare…

Dati-mi voie sa incerc si sa nu-i cataloghez…Oricum,pentru mine sunt cu totul altceva dar nu sunt si nu vor fi NICIODATA apărători ai valorilor umane sau europene!

Sursa foto :www.romanialibera.ro