Bineînţeles că există multiple definiţii despre ce anume sau cum anume ae exista ritmul.Dar, de cele mai multe ori, aşa intitulaţii specialişti nu pot avea o imagine completă asupra acestui fenomen în care omul, indiferent de aptitudinile sale este conectat la un anume…ritm.

De aceea, se impune o anumită clasificare şi delimitare precisă, deoarece tocmai superficialitatea acestei categorii sociale îşi pune amprenta asupra orientării, asupra gusturilor şi chiar a unei esteticii ” pătrate „  ce provine din unele frânturi muzicale în care tocmai ritmul devine unul din parametrii cei mai utilizaţi, datorat uniformizării cât şi progresului tehnologic la care omenirea a ajuns.

Tratarea ritmului de asemenea manieră subminează sfera melodicităţii, deoarece în afară de acel puls sacadat, mereu identic, noţiunea de ritm în viziunea unui profan nu-și poate găsi justificarea deoarece există doar o valoare ordonatoare, pur robotizată.

Ritmul în acest concurs de împrejurări dat nu rezidă în substanța sonoră, ci tocmai în relația sa cu desfășurarea în timp a frînturii muzicale,a acelui tronson pe care cei mai mulţi dintre noi le putem asculta în muzicile de consum promovate cu atâta efervescenţă de majoritatea celor din industria muzicală dar şi din media.

Faptul că acest aspect reprezintă absolutul pentru cei care promovează acest caz de ordonare mi se pare a fi doar un fals pretext de a înţelege cu adevărat ce anume semnifică ritmul.

Teoria referitoare la acest parametru m-a preocupat deoarece, din nefericire a suferit mai multe formulări, astfel că și azi persistă între muzicieni contradicții cu privire la unele abordări.Totuşi, ca un argument valid sunt de acord că există pe lângă această uniformitate şi precizie o anumită metodă a construcției ritmice-care are capacitatea de a caracteriza şi totodată de a îmbogăţi sfera înţelesurilor acestei noţiuni, deoarece totul pleacă şi provine prin dezvoltarea de la simplu la complex a formelor ce au legătură cu ritmul.

Intenţionat, pentru a vă stârni interesul nu am definit ceea ce ar fi însemnat acest parametru. Totuşi, pentru a nu considera faptul că nu aş deţine valoarea termenului, îndrăznesc să vă demonstrez faptul că capacitatea umană este strâns legată de ceva cu totul comun. Tocmai de aceea,a trăi activ este sinonim cu motricitatea muzicii, cu acea dorinţă  de a simţi, atât cât ne permite capacitatea fiecăruia dintre noi acea componentă şi expresivitate emoţională a ceea ce denumim a fi ritm muzical şi nu reproducerea lui mecanică, robotizată!

Mai mult ca sigur, fără a vă descuraja sau a cădea în extremă, există mulţi semeni care suferă de această manie de a executa la filigran un anume şir de zgomote mai mult sau mai puţin simetrice- Dar, aşa cum se întâmplă aceştia nu pot să şi explice cum anume ar exista Universul, dacă mijloacele informaţionale nu ar fi definite şi conduse de către componente electronice inflexibile şi insensibile.

Pe de altă parte, există şi reversul medaliei deoarece alţi semeni suferă de o formă gravă de aşa intitulat „autism ritmic” în care putem identifica un fel de surzenie oarecum inexplicabilă. Cei care au această problemă nu doar că nu potsă reproducă sau să şi coordoneze mişcări sau să proiecteze un şir simetric banal, dar  nu pot reproduce un simplu ritm al metronomului.

Metronomul este acel dispozitiv mecanic, electronic sau electromecanic care emite semnale auditive și vizuale regulate, marcând astfel intervale egale de timp. Este folosit de muzicieni pentru păstrarea tempo-ului potrivit în timp ce cântă și de compozitori, pentru a marca tempoul la care o piesă muzicală trebuie interpretată. A fost patentat de inventatorul german Johann Nepomuk Mälzel la începutul secolului al XIX-lea.

Acum, dacă tot am prezentat atâtea situaţii, mai mult ca sigur că sunteţi nerăbdători să înţelegeţi ce anume sau cum anume putem sesiza şi simţi ceea ce denumim a fi ritm, indiferent că ar fi vorba de cel metronomic sau…nu!

Înainte de toate, doresc să stabilesc o anumită paralelă deoarece orice creaţie muzicală posedă un ritm al ei specific, întocmai ca şi versurile unei poezii. De aceea, cei care sunt dotaţi din punct de vedere muzical pot percepe, fără a li se explica cu lux de amănunte ceea ce ar fi ritmul, la început spontan, dar pe măsură ce experienţa muzicală se îmbogăţeşte, perceperea se face pe baza unor norme de care trebuie să se ţină seama.

Ajungând la acest punct, tocmai această capacitate de a percepe ritmul eliberează această înţelegere, această organizare a melodiei sau a frânturii melodice, indiferent de cât de facilă sau complexă ar fi. Cercetând anumite lucruri, am identificat faptul că tocmai această percepere este de fapt superioară redării, execuţiei metronomice a unui şir de zgomote, indiferent de cât de simetrice sau asimetrice, indiferent de cât de intense sau insesizabile ar fi!

 Fapt pe deplin demonstrabil,dintre toate aptitudinile cu tentă de a percepe ritmul şi nu de a-l executa se manifestă încă de timpuriu, deoarece pot da ca exemplu pe geniile creatoare precum W.A.Mozart şi J.Haydn ce au înţeles, perceput şi compus încă

de la vârste fragede. Spre exemplu,Mozart compune un menuet la 5 ani, George Enescu compune tot la 5 ani “Poema  română”, iar la 11 ani, se distinge printr-o bogata activitate de compozitor.

 Totuşi sunt şi cazuri de mari compozitori ale caror aptitudini muzicale au apărut mai târziu,sfidând această percepere şi conţtientiyare a parametrului ritmic- ca de exemplu Wagner, Beethoven, Cesar Franck etc., fapt care dovedeşte că niciodată nu e prea târziu pentru dezvoltarea aptitudinilor.

Lipsa de perseverenţă, cu toată înzestrarea duce la eşec.Fiind  sprijinit pe teoria muzicianului francez Momigny, acesta a fost

printre cei dintâi care au rupt  tradiția mensurale a actualei formule de a organiza o diviziune calitativă a timpului, unul dintre elementele fundamentale ale muzicii, constituit din succesiunea organizată a duratei sunetelor.Totuşi, intrând în detalii pot să vă amintesc de faptul care se leagă  în mod exclusiv de acea ierarhizare standard a unui grup de celule,ca fiind compuse dintr-un timp slab și unul tare.Mergând consecvent cu acest principiu,el n-a putut evita rigiditatea teoriei sale ritmice, care s-a răsfrânt într-un mod cu totul neproductiv, chiar fără a exagera poate şi dezastruos asupra frazării pe care a întrebuințat-o în analizele aplicate fugilor lui Johann Sebastian Bach.

De aceea, între execuţie, percepere şi diferenţierea metronomică există acel RITM EXPRESIV , pe care foarte puţini melomani şi muzicieni îl pot utiliza, deoarece acest talent se educă dar se şi moşteneşte, fiiind unul din multiplele daruri oferite de Dumnezeu acelor geniali compozitori care au marcat istoria muzicii.

 Sursa foto : yeni.mobi,www.fotokritik.com,www.musicandmore.ro

Prof. Dr. Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanţa, redactor şef al ziarului Criteriul Naţional