de Iulian Grigore

Privește cu luare aminte în jurul tău și trage aer în piept,

ca și cum ar fi pentru ultima oară, atent la rostul pașilor ce urmează.

 Pe gheața subțire ce te desparte de abisul întunecat și rece,

 nimeni până acum nu a mai găsit curajul să calce.

*

 Doar tu, straniu alungat din căldura culcușului părintesc,

 te încumeți să fii mai nebun decât ceilalți nebuni din haită.

 Când spun tu, de fapt spun eu, pentru că știu cum te simți și de data aceasta.

 E ca atunci când noi am vrut să ducem războiul acela, ce nu era al nostru, si ca prin vis îmi amintesc… aproape totul.

**

 Prin ceața grea, în frigul dimineții, vibrez, asemeni uni ram în vânt;

 chemarea haitei mă deșteaptă, pe mine, lupul tânăr, aprig și flămând.

 Sub ceru-ntunecat și rece, un val de tânguiri prelungi mi se înfig în trup, nicicând nu vor afla,

 nici zeii nici pamântul,cum e …să-ți bată-n piept o inimă de lup.

***

Din depărtări, m-ajung neînțelese, ecouri ce mă înfioară, acum, aici se hotărăște totul.

 E vrerea noastră cine să trăiască ori să moară.

De patru nopți, cu urlete demente, pădurile terifiate nu au somn.

 Lupoaicele în taină-și mută puii, îi lasă-n grija celor care niciodată nu adorm.

****

Copile să nu crezi vreodată, prosteștile povești cu lupi și vânători.

 Minciuna și visarea, e mai rea ca moartea, mai rele sunt ca șerpii cei otrăvitori.

 Dar cine știe să ne-arate adevărul? Și cum aflăm pe care drum să apucăm?

 Când lumea noastră e doar întuneric, iar întunericul e tot ce știm și respirăm.

*****

Când haita toată, rătăcește prin smârcuri, lăturalnice poteci;

 un singur lup, c-un singur gând ar mai putea întoarce, mulțimea fiarelor din hotărârile-i străvechi?

Tresar mușcat ușor de fratele omega, să nu rămân prea mult în urmă.

Rânjesc pe-ascuns, mă chinuiește gândul, de când o haită e tot una cu o turmă?

******

În luminiș, la sfat aproape e sentința, duzinile de lupi, stârnite în războiul sfânt,

 porneasc-acum să înfioare firea,să îngrozească pân` și morții din pământ.

De-ai ști tu tinere, ce este frica, în inimi cum își sapă, cangrenele-i adânci, ai învăța curând,

 că groaza e mai rea ca moartea și spaima e asemeni, căderii unei stânci.

*******

Dintr-unu-n altul și din ochi în ochi, se cântărește ceata.

 Ne numarăm în umbre, din apus în răsărit, câțiva lipsesc, și-n haită umblă zvonul, că un vrăjmaș mai crâncen, i-a rărit.

Nu știm vreun somn mai greu ca somnul morții, precum un fluviu-ntunecat, aval curgând, noi nu lăsăm nimic, vreodată-n voia sorții;

 Nemesis între noi aleargă, în fiecare fibră în fiecare gând.

********

 Și pas cu pas, secundă cu secundă, amușinând, ne adunăm cu toți, mai mulți din urmă.

Tovarăși răi de crunte jefuiri și crime, sălbatice stihii, ce firul vieții curmă.

 Renaște-te tu fiară, din cenușă, mocnind vendetta-n fiecare clipă.

 Răsari lumină albă, rece, ucigașă, ca groaza ce în înimi și rărunchi se înfiripă.

 La asfințit, tot una câte una, iscoadele, din timp trimise, se întorc.

**********

Sursa foto : www.corriere.it, lupi.difossombrone.it

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește inspiratului autor pentru această poezie ce ne-a oferit-o în exclusivitate!