de Iulian Grigore

prin vântul nopții lungi de iarnă

cu pasul povârnit și rar

poporul meu își duce crucea

mânat în cerc și în zadar

poporul meu își duce-osânda

unui blestem nedrept și crud

impiedicându-se prin veacuri

când rău și prost, când orb și surd

Şi-i neamul meu ce rătăcește

împius de cuie și de bici

stăpânii l-au legat cu sârmă

în gură i-au turnat lipici

e trupul meu, ce flamânnzește

și-s ochii mei, ce plâng și dor

e osul meu ce ologește

speranţele -mi, se frâng și mor

si zboară anii, …trece vremea

scurgându -se din viață -n viață

suflarea ni se stinge-n inimi

ne curge sângele în piață

născuți din slugi, destin de slugă

pe brânci ori în genunchi gemând

cu limbile înfipte-n funduri

copiii noștri, lăcrimând

nu-i chip s-alegem altă cale

nu știm să mergem pe alt drum

nu merităm nici timp, nici milă

doar vânătăi, dureri și fum…

Sursa foto carlesquerol.wordpress.com

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește inspiratului autor pentru această poezie ce ne-a oferit-o în exclusivitate!