Viziunea și reputația dublată de înalta pregătire a acestei legendare Orchestre Filarmonice din Berlin au atras melomanii ce au ticsit o Sală a Palatului ce s-a dovedit neîncăpătoare!După 18 ani de negocoieri,celebra și titratat filarmonică dirijată de Sir Simon Rattle a concertat la Sala Palatului ăn cadrul acestei ediții a Festivalului George Enescu..Bucurîndu-se de-a lungul timpului de prezența unor dirijori de cel mai înalt profesionalism, formația și-a câștigat notorietatea, situându-se în ierarhia orchestrelor alături de London Symphony Orchesta și Concergebouw.UNICEF a desemnat-o alături de dirijorul Sir Simon Rattle drept „Goodwill Ambassadors ” (Ambasadori ai Bunșvoinței). Aici, în acest cadru pot cita și nenumăratele premii acordate de Grammy, Gramophone, Echo ce au făcut să le confirme poziția privilegiată pe care o dețin.

Programul prezentat a debutat cu Variațiuni op 10 pe o temă de Frank Bridge aparținând compozitorului englez Benjanim Britten. Acest număr de opus a fost chiar cartea de vizită și de lansare a talentatului compozitor în lumea muzicală. Scrisă la comanda Festivalului Salzburg în anul 1937, ea reprezintă de fapt un omagiu adus mentorului său care i-a deschis orizonturile largi ale exprimării în limbaj modern.

Cele zece piese de caracter sugerează de fapt personalitatea marcantă a maestrului admirat : 1. Adagio-integritatea 2 Marșul- energia 3.Romanța- farm,ecul personal 4.Aria italiană- umorul 5. Bourre- respectul pentru tradiție 6. Valsul vienez- entuziasmul 7.Motto perpetuo- vitalitatea 8.Marșul funebru- compasiunea 9. Melodia- lirismul și 10 Fuga finală- măiestria și exuberanța

Operă de tinerețe denotă deja trăsături caracteristice lui Britten- gustul pentru portretizare muzicală, rafinamentul orchestrațiilor sau tocmai ceea ce însuși Britten definea drept crezul său artistic CLARITATEA PERFECTĂ A EXPRESIEI!

Pe aceste coordonate Filarmonica din Berlin și-a construit cu strictețe o variantă extrem de interesantă, vie și totodată echilibrată sonor, deoarece recunosc faptul că acest sentiment nu l-am experimentat live niciodată cu vreo altă orchestră!

După pauză, Sir Simon Rattle a dirijat Simfonia numărul patru în do minor op. 43 de Dimitri Șostakovici.O lucrare masivă, elegantă dar și plină de suferință, ce se aseamăn destinului avut de compozitorul rus ce a experimentat asediul asupra Leningradului și a compus în orașul maltratat o simfonie cu adevărat inspirată, genială.

Acest opus s-a „bucurat” de cenzura vremii ce a catalogat-o ca fiind „lipsită de melodie, formalistă , imorală și totodată confuză în loc de a avea parte de muzică umană naturală”. Drept urmare, după cele zece repetiții de la Leningrad (Sankt-Petersburg), cu toate că versiunea oficială ar fi fost că numai Șostakovici ar fi renunșat de buină-voie, nemulțumit de execuție.

De atunci au trecut 25 de ani, iar în anul 1961 lucrarea a reuțit să ia viață în primă audiție publică sub bagheta legendarului Kiril Kondrașin.

Această simfonie iese în relief prin amploare dar și prin nenumăratele trăsături specifice artei lui Șostakovici -violența sonorităților din debutul lucrării,gustul și tehnica pentru polifonie ce se întind și se termină pe zone cu o fugă sau fugatto,folosirea de efecte umoristice ăncrîncenate, gustul pentru utilizarea instrumentelor de percuție, aglomerarea unor elemente disparate ce sunt reunite contrastant.

Fără îndoială Simfonia a IV-a este o capodoperă a secolului al XX lea și poate chiar este o parte din sufletul acestui mult încercat suflet ce a creat cu și prin ajutorul lumii pe care a înțeles-o așa cum a simțit și trăit…

Sursa foto mediascop.ro