21 Decembrie 1989 a constituit momentul declanşării Revoluţiei care a pus capăt comunismului în România. Aşa, cel puţin am înţeles şi am învăţat, atât în şcoală cât şi în viaţa reală…O scriu cu durere în suflet din mai multe considerente ce ţin de evoluţia ulterioară a evenimentelor.

Cu toate că şi în prezent am anumite rezerve deoarece urmaşii ideologici ai celor ce şi au dorit accesul la putere sau chiar cei implicaţi direct sunt în continuare în multe funcţii! Iar ca omagiu direct,ca mulţumire, nici în prezent nu se ştie cine şi de ce şi …dacă s-a tras în revoluţionari!

Dar aceasta e cu totul o altă poveste tristă! S-au spus şi s+au scris destul de multe despre ce numesc unii şi alţii ca fiind Revoluția Română din 1989. Această efervescenţă a constat într-o serie de proteste, în lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, în perioada 16 și 25 decembrie 1989.

Ca rezultate, acestea  au dus la căderea președintelui Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de Revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație, numai România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.

Dar să ne aducem aminte că după o noapte de foc, Ceuşeascu fugea, iar vidul de putere a rămas scurtă vreme în mâinile poporului din stradă. Ce a urmat nu a fost elucidat nici până astăzi,iar vinovaţii acelor sute de crime sunt şi rămân în continuare nepedepsiţi.

Manifestaţiile începute la Timişoara, în 15 decembrie 1989, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes au fost însoţite de o reprimare sângeroasă, dar şi de declararea oraşului liber de comunism. Iar în data de 20 decembrie 1989 toate acestea şi-au găsit ecoul la Bucureşti în ziua următoare- 21 decembrie.

Amintiţi-vă de acea chemare aproape disperată a mulţimilor…„Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!” Cum anume a încercat Ceauşescu să îi potolească  atunci pe oamenii care începuseră să se împrăştie, aruncând pe jos steagurile şi pancartele cu lozinci.

Fiind destul de mic, totuşi am anumite flash back uri şi câte ceva tot mai reţin, deoarece familia mea trăia cu emoţie acele clipe în care acei tineri  şi au jertfit viaţa pentru LIBERTATE!

Şi nu cred că e cazul să vă reîmprospătez memoria cu imaginile sonore extreme…Unii dintre aceştia au fost bătuţi şi reţinuţi de miliţieni, fiind duşi la Jilava. Baricada de la Inter a fost spulberată după miezul nopţii. Măcelul a continuat până la 3.00 dimineaţa, când nu mai era nimeni pe stradă.

Iar caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile pompierilor şi salubrităţii. În acea noapte de 21 spre 22 Decembrie 1989 au fost omorâţi 49 de oameni, aproximativ 500 răniţi şi peste 1.000 reţinuţi şi duşi la Jilava.

De aceea tocmai această amintire, această adevărată jertfa  a acelor oameni împuşcaţi, înjunghiaţi, striviţi de vehiculele armatei ar trebui să o purtăm nu numai declarativ , ci şi în suflet! Să aprindem lumânări şi să ne rugăm pentru aceşti eroi!Doar atât ne-a mai rămas…

Iar după 26 de ani ar trebui măcar să avem decenţa să părem recunoscători celor care nu mai sunt printre noi, celor care pe lângă lozinci, precum: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Jos Ceauşescu!“, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“ au fost măcelăriţi fără pic de milă de către cei ce au ascultat orbeşte ordinele superiorilor…

Dumnezeu să i odihnească în pace…

Sursa foto :blog.f64.ro,www.bucharestdailyphoto.ro