Nikolai Vasilievici Gogol s-a născut pe 20 martie/1 aprilie 1809 în oraşul ucrainean Sorocinţii Mari din Poltava, pe atunci în Imperiul Rus, fiind fiul lui Vasili Afanasevici Gogol-Ianovski şi al Mariei Ivanovna.
La vârsta de 11 ani copilul a fost trimis la şcoala de artă din Nizhyn unde a rămas până în 1828 şi în această perioadă a început să scrie. Nu a fost popular printre colegii de şcoală, care l-au poreclit „piticul misterios”, dar cu doi sau trei dintre ei a format prietenii pe viaţă.
În 1828, la părăsirea şcolii, Gogol a plecat la Sankt Petersburg plin de speranţe ambiţioase. Spera la faimă literară şi a publicat pe cheltuiala lui un poem romantic despre viaţa idilică germană, însă revistele la care l-a trimis i-au ridiculizat opera, aşa că a cumpărat toate copiile şi le-a distrus, jurând că nu va mai scrie poezii niciodată.
În 1831, tânărul a publicat primul volum al povestirilor sale ucrainene, „Serile în cătunul de lângă Dikanka”, care a avut un succes imediat, iar anul următor a tipărit al doilea volum. În acel moment, criticii literari ruşi au văzut în Gogol apariţia unui scriitor ucrainean mai degrabă decât a unuia rus. Tânărul a devenit pasionat de istoria Ucrainei şi a încercat să obţină o catedră la departamentul de istorie al Universităţii din Kiev, dar, în ciuda sprijinului lui Puşkin şi al lui Serghei Uvarov, ministrul educaţiei, numirea sa a fost blocată de un birocrat numit Kyivan pe motiv că nu este calificat.
De-abia în 1834, scriitorul a devenit profesor de istorie medievală la Universitatea din Sankt Petersburg, dar aventura academică s-a dovedit a fi un eşec şi şi-a dat demisia un an mai târziu.
Între 1832 şi 1836, Gogol a lucrat cu multă energie, iar pe 19 aprilie 1836 va avea loc la Teatrul de Stat din Sankt Petersburg premiera comediei sale „Revizorul”, o satiră violentă la adresa birocraţiei provinciale ruse, piesă care a fost pusă în scenă doar datorită intervenţiei ţarului Nicolae I.
Din 1836 până în 1848 scriitorul a trăit în străinătate, călătorind în Germania şi Elveţia, şi-a petrecut o iarnă la Paris şi în cele din urmă s-a stabilit la Roma, unde a studiat arta, a citit literatură italiană şi a făcut o pasiune pentru operă.
Moartea prietenului său, Alexandr Puşkin, l-a afectat puternic, în anii care au urmat s-a dedicat creaţiei epopeei satirice “Suflete moarte” şi a scris cea mai faimoasă povestire a sa, „Mantaua”, care spune povestea unui bărbat sărac care-şi doreşte să nu-l prindă iarna fără o manta călduroasă, îşi reduce porţia de mâncare şi cheltuielile zilnice, face împrumuturi, negociază cu croitorul şi, în final, reuşeşte să-şi plătească un palton. Bărbatului i se fură însă mult-dorita haină şi, rămas fără nicio speranţă, se aruncă în râu. Fantoma sa continuă apoi să bântuie trecătorii aflaţi pe podul de pe care s-a aruncat, furându-le mantalele.
În 1841, prima parte a romanului-poem “Suflete moarte” era gata, iar Gogol a plecat în Rusia pentru a a o tipări. Cartea a apărut la Moscova în 1842, sub titlul impus de cenzură “Aventurile lui Cicikov”. După succesul volumului, contemporanii lui Gogol au ajuns să-l privească ca pe un mare scriitor.
În aprilie 1848, Gogol s-a întors în Rusia după ce făcuse un pelerinaj la Ierusalim şi şi-a petrecut ultimii ani făcând turnee în ţară, a petrecut mult timp cu vechii săi prieteni ucraineni, Maksymovych şi Osyp Bodiansky, şi s-a împrietenit cu un stareţ numir Matvey Konstantinovsky pe care îl cunoştea de câţiva ani. Practicile ascetice exagerate i-au şubrezit starea de sănătate şi a intrat într-o depresie profundă. În noaptea de 24 februarie 1852, scriitorul a ars unele dintre manuscrisele sale, care conţineau cea mai mare parte a celei de-a doua părţi a „Sufletelor Moarte: şi a spus apoi că acest lucru a fost o greşeală, o glumă pe care i-a făcut-o diavolul. La câteva ore după aceea, s-a culcat, apoi, în zilele următoare, a refuzat mâncarea şi a murit nouă zile mai târziu, pe 4 martie 1852, la vârsta de 42 de ani.
Slujba sa de înmormântare a avut loc la Biserica Sfânta Tatiana de la Universitatea din Moscova, fiind apoi înhumat la Mănăstirea Sfântului Daniil, mormântul fiind marcat de o piatră mare acoperită de o cruce ortodoxă. În 1931, autorităţile din Moscova au decis să demoleze mănăstirea şi au transferat rămăşiţele lui Gogol la Cimitirul Novodevichi. Trupul său a fost descoperit în mormânt cu faţa în jos, ceea ce a creat legenda că Gogol ar fi fost îngropat de viu. Autorităţile ruse au mutat piatra la noul mormânt, dar au îndepărtat crucea, iar în 1952 au înlocuit piatra cu un bust de al scriitorului.
Sursa: Dosare Secrete
