S-a reîntors primăvara şi, odată cu ea, mi-am reluat obiceiul de a mă plimba în pauza de prânz pe străzile din apropierea locului în care lucrez, în nordul Londrei. Privesc oameni, case, copaci şi flori, încercând să îmi adun, cum pot, gândurile risipite. După astfel de plimbări, mă opresc uneori într-un loc liniştit din curtea unei mici biserici. Îmi place aici pentru că pot sta pe banca din faţa bisericii, pentru a-mi desface pachetul cu mâncare şi a improviza un ‘’lunch’’ în aer liber.
Astăzi, în acelaşi loc, mi-a ţinut companie cu magnoliu înflorit. S-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, părând că aşteaptă şi el, ca şi noi, Învierea Domnului. El s-a pregătit deja, eu încă nu îndeajuns.
Stăteam pe bancă şi mă bucuram de soare, când au trecut pe trotuarul din faţa bisericii doi tineri. Şi-au făcut cruce, repetând gestul de mai multe ori. S-au uitat unul la altul, şi-au spus ceva şi au trecut strada, intrând apoi în biserică. Nu am auzit ce au vorbit, dar am recunoscut pe chipurile lor trăsăturile poporului din care fac şi eu parte. Şi crucea făcută ortodox.
Când au trecut prin dreptul meu, i-am salutat în gând şi le-am urat să aibă o zi cu multă pace. Au ieşit după vreo câteva minute, îndepărtându-se grăbiţi, nu înainte de a-şi face din nou cruce, de mai multe ori.
Nu m-am mirat să-i văd plecând atât de repede. Probabil n-au găsit nici ei, în biserica aceasta protestantă, ceea ce ar fi putut găsi într-o biserică de acasă, oricât de simplă. Aşa cum nici eu n-am putut găsi în ea vreo ‘’fărâmă’’ de har. Prefer sa stau, aşadar, pe banca din lemn, afară, în compania copacilor şi a florilor şi a Celui Care le-a făcut pe toate.
Mi-am amintit că, în urmă cu câţiva ani, galeriile Tate Modern au prezentat un film documentar realizat de un grup de artişti români din Iaşi. Filmul dura doar câteva minute şi prezenta imagini cu români, de toate vârstele, care mergeau pe stradă şi îşi făceau cruce. Abia la sfârşitul filmului se întregea imaginea şi se puteau vedea bisericile în preajma cărora oamenii îşi făceau semnul crucii.
Mi-am spus atunci, îmi spun si acum, că omului ‘’sălbăticit’’ de necredinţă îi este greu să înţeleagă semnificaţia unui gest aparent mărunt. Să înţeleagă că poartă în el acest semn si ce putere are. Magnoliul de astăzi ştia, pregătit fiind deja de sărbătoare. La fel şi tinerii români care-au trecut pe-acolo azi.
Relatarea corespondentei Alina Pop din UK pentru ziarul Criteriul Naţional
