
Lucratul de acasă pare un scenariu ideal, la care aspiră toată lumea, până în momentul în care pusă în situația de a-l adopta, din nevoie, cum se întâmplă zilele acestea. Oricine se află în situația de a lucra de acasă pe termen nedeterminat – în lumina ultimelor evenimente sau, pur și simplu, pentru că s-a reorientat către un job remote – va avea de lucrat la câteva aspecte pentru ca totul să decurgă conform planului.
Contrar așteptărilor, lucratul de acasă nu este mai simplu decât cel de la birou. Fără auto-disciplină, realizarea activităților profesionale în spațiul personal poate genera multe frustări și o scădere considerabilă a productivității. Indiferent de domeniu, cei care au experiență în lucratul de acasă au avut de depășit o serie de provocări printre care: când să lucreze, unde să lucreze, cum să delimiteze timpul profesional de cel personal și nu numai.
Creează-ți o rutină de dimineață!
La început, tentația de a te trezi cu 5 minute înainte de a startul programului va fi extrem de mare. Pe cât de mare, pe atât de greșită. Acordă-ți timp și bucură-te de micile plăceri pe care le aveai și înainte de a pleca spre birou: îngrijirea de dimineață sau gustul cafelei. Oricât de mic ar fi, fiecare dintre aceste gesturi te vor umple de energia necesară începutului unei zile de lucru pline de provocări.
Îmbracă-te ca pentru birou!
Chiar dacă lucrezi de acasă, pijamalele nu ar trebui să fie o opțiune și nu doar pentru că ai un video call pe la 15:00. Pentru cei mai mulți dintre aceia care activează în mediul corporate, dresscode-ul office este declanșatorul stării de lucru, a sentimentului de control și al atenției pentru detalii.
Timpul acordat este o punte între trecerea de la programul personal la programul de lucru și începe cu închiderea nasturilor de la cămașa din bumbac egiptean și se încheie cu legarea șireturilor pantofilor. Cu peste 9 ani experiență în consilierea vestimentară, specialiștii SARTO bespoke – atelier autentic de croitorie masculină, susțin că un costum de calitate îți poate schimba perspectiva asupra activităților în care ești implicat. Tot ei mai spun ca, deși haina nu îl face pe om, îi conferă prestanță și putere, spunând totodată o poveste despre cel care îl poartă.
Pentru job-urile în care dress code-ul contează, costumul este un pilon al poveștii de succes din spatele activităților de zi cu zi. În plus, acesta vine și cu anumite avantaje și poate deveni o ținută aproape lejeră, însă fără a trăda aspectul prea comod al ținutelor de casă. De exemplu, costumele SARTO bespoke sunt create din țesături de la producători celebri pecum Scabal, Cerutti sau Loro Piana care au proprietăți imbatabile precum elasticitatea și rezistența la șifonare, două aspecte esențiale în căutarea ținutei ideale pentru a lucra de acasă.
Respectă programul de lucru!
Stabilirea unui program și respectarea acestuia ajută la delimitarea timpului de lucru de cel personal, una dintre cele mai mari provocări chiar și pentru cei cu experiență în lucrul de acasă. Printre trucurile care ajută la succesul acestui pas se numără planificarea activităților cu o seară înainte, prioritizarea lor în funcție de cât de urgente sunt și abordarea task-urilor mai dificile în prima parte a programului de lucru, când atenția și concentrarea sunt încă la cote înalte.
Programează-ți inclusiv pauzele!
Pauzele au un rol important și, incluse în planificare în momente cheie, pot genera atenție și concentrare pentru a doua parte a zilei, când nivelul de energie începe să scadă. Două pauze de 10-15 minute și o pauză de masă de 30-60 de minute vor contribui la bifarea tuturor task-urilor de pe listă.
Amenajează-ți un loc dedicat exclusiv biroului!
În cazul în care nu există un astfel de loc deja, amenajarea unuia va avea un impact pozitiv asupra întregii activități. Atunci când activitatea se desfășoară pe laptop la birou este considerat timp de lucru, iar atunci când se desfășoară pe laptop din orice alt loc din casă, timp personal.
Păstrează legătura cu colegii!
Paradoxal, lucrul de acasă poate suda și mai mult legăturile dintre membri unei echipe. Colaborarea cu colegii se poate păstra ușor prin apeluri video pentru o administrare eficientă a task-urilor comune, dar și pentru a îmbunătăți comunicarea din cadrul echipei.
Aceste mici trucuri vor ușura eforturile celor care trebuie să se acomodeze la lucratul de acasă, ca situație nouă sau neprevăzută. Împreună cu atitudinea pozitivă și emoji-ul favorit pot transforma această perioadă în una benefică pentru viitorul carierei tale.