Criteriul National

Cum alegi cele mai bune servicii de curierat pentru tine

Cum alegi cele mai bune servicii de curierat pentru tine
august 29
15:41 2023

Dacă administrezi un magazin online sau orice altă afacere care presupune trimiterea sau primirea de colete și documente, colaborarea cu un serviciu de curierat rapid este esențială. În ultimii ani, oferta pe piața acestor servicii s-a diversificat, așa că alegerea partenerului ideal ar putea să te pună puțin în dificultate.

De aceea, ne-am gândit că ți-ar fi utile câteva sfaturi despre alegerea celui mai bun serviciu de curierat pentru nevoile tale, iar primul din ele este să parcurgi cu atenție rândurile care urmează.

Acoperirea teritorială

Când primești comenzi din toate colțurile țării, este firesc să ai nevoie de o firmă de curierat care ajunge până în cele mai îndepărtate zone. Ținând cont de aceasta, acoperirea teritorială este un prim criteriu pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când apelezi la un serviciu de curierat cu care să colaborezi pe termen lung.

Coletele trimise în afara ariei de acoperire se taxează suplimentar, în funcție de numărul de kilometri parcurși, iar pentru a evita astfel de cheltuieli, trebuie să apelezi la un serviciu cu o acoperire cât mai largă, dacă este posibil, pe tot teritoriul țării.

 Posibilități de plată ramburs

Studiile de piață au relevat că majoritatea clienților care plasează comenzi online preferă să plătească ramburs, la livrarea coletului. Pentru a le satisface această dorință clienților tăi, trebuie să alegi un serviciu de curierat care oferă mai multe posibilități de plată ramburs. 

E nevoie de  o astfel de facilitate pentru că unii clienți plătesc numerar, în timp ce alții preferă să achite cu cardul, iar la momentul primirii coletului trebuie să aibă această posibilitate.

Spre exemplu, unui curier rapid Cargus, clientul îi poate achita plata ramburs, atât în numerar, cât și cu cardul, dar și cu alte dispozitive smart cum ar fi ceasul sau telefonul.

Monitorizarea livrării

Este important să poți afla în orice moment care este stadiul unei livrări, fără să dai telefoane sau să întrebi în stânga și-n dreapta. Pentru a nu avea parte de astfel de experiențe stresante, este bine să apelezi la un serviciu care permite urmărirea coletului în timp real. 

Atât expeditorul, cât și destinatarul, primesc acces la o aplicație, pe baza unui cod unic ce corespunde coletului monitorizat, iar în acest mod pot vedea în orice moment care este stadiul livrării. Astfel, vei ști când coletul a ajuns în depozit, când a fost preluat de curier, când este pe drum spre destinatar și când a fost livrat. 

Limitele de mărime și greutate pentru colete

Unele firme de curierat sunt dotate cu vehicule și alte mijloace tehnice care permit preluarea și livrarea de colete de mari dimensiuni, în timp ce altele au posibilități limitate în acest sens. 

Dacă știi că urmează să livrezi și mobilă, electrocasnice mari, piese pentru utilaje sau alte colete grele sau voluminoase, trebuie să apelezi la un serviciu de curierat care face și astfel de livrări. În acest caz, costurile vor fi mai mari decât în cazul coletelor obișnuite, așa că tarifele sunt un criteriu de selecție în situația în care ai de ales între doi sau mai mulți operatori.

Disponibilitatea

De regulă, livrările se efectuează în zilele lucrătoare, iar durata nu ar trebui să depășească 2 – 4 zile. Vorbim de livrările în regim normal, însă pot apărea situații când cu un colet trebuie expediat și livrat în regim de urgență. Ar fi foarte neplăcut să te afli într-o astfel de situație, iar furnizorul de servicii de curierat să nu îți răspundă la telefon sau să îți transmită că e weekend sau sărbătoare și trebuie să revii peste câteva zile. 

Poate fi vorba de chestiune de viață și de moarte sau pur și simplu de un client care dorește neapărat să primească o comandă de urgență, însă. în astfel de situații, trebuie să știi că ai la cine să apelezi.

Lista de oportunități pe care o oferă firmele de curierat este mai lungă, însă acestea sunt principalele aspecte pe care trebuie să le ai în vedere când apelezi la un astfel de serviciu.

Despre autor

Maria Popescu

Maria Popescu

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul