Bolile autoimune sunt un grup complex de afecțiuni în care sistemul imunitar, care în mod normal apără organismul de agresori externi (viruși, bacterii), își atacă propriile celule, țesuturi sau organe. Cauzele exacte nu sunt complet înțelese, dar genetica, factorii de mediu și dezechilibrele hormonale joacă un rol important. Din păcate, multe dintre aceste boli sunt cronice și necesită tratament pe termen lung, dar cu un diagnostic corect și o abordare terapeutică adecvată, simptomele pot fi ținute sub control.
Clasificarea bolilor autoimune
Bolile autoimune pot fi împărțite în două categorii mari, în funcție de zona corpului afectată:
Boli autoimune sistemice
Acestea afectează mai multe organe sau țesuturi simultan, provocând inflamație generalizată și simptome variate.
Exemple:
-
Lupus eritematos sistemic (LES)
-
Artrita reumatoidă
-
Sclerodermia
-
Sindromul Sjögren
-
Vasculitele autoimune
Boli autoimune organo-specifice
Afectează în principal un singur organ sau sistem, deși în timp pot apărea complicații și în alte zone.
Exemple:
-
Tiroidita Hashimoto și Boala Graves (tiroidă)
-
Diabetul de tip 1 (pancreas)
-
Boala celiacă (intestin)
-
Psoriazisul (piele)
-
Scleroza multiplă (sistem nervos)
-
Miastenia gravis (mușchi)
Semne și simptome frecvente
Simptomele bolilor autoimune pot varia enorm, dar există unele manifestări comune care ar trebui să ridice semne de întrebare:
-
Oboseală persistentă, nejustificată
-
Febră ușoară recurentă
-
Dureri musculare sau articulare
-
Inflamații, roșeață, rigiditate articulară
-
Erupții cutanate sau modificări ale pielii
-
Tulburări digestive (balonare, diaree, constipație)
-
Căderea părului în exces
-
Sensibilitate crescută la frig sau căldură
-
Glande inflamate (în special tiroida)
-
Tulburări neurologice (amorțeli, slăbiciune musculară, dificultăți de coordonare)
Aceste simptome pot apărea intermitent, în episoade numite „pusee” sau „recăderi”, urmate de perioade de remisiune.
Cum se pune diagnosticul
Diagnosticarea unei boli autoimune poate fi complicată și de durată, tocmai din cauza simptomelor nespecifice și a suprapunerii cu alte afecțiuni.
Pașii esențiali în diagnostic:
-
Istoric medical detaliat – atât personal, cât și familial.
-
Examinare clinică atentă – pentru identificarea semnelor fizice.
-
Analize de sânge specifice, printre care:
-
Anticorpi antinucleari (ANA)
-
Anticorpi specifici (anti-TPO, anti-CCP, anti-dsDNA, etc.)
-
VSH și proteina C reactivă (pentru inflamație)
-
Hemoleucogramă completă
-
-
Teste imagistice – ecografii, RMN, radiografii pentru a observa modificările organelor afectate.
-
Biopsii – în cazuri în care este necesară confirmarea histologică (de exemplu, în lupus cutanat sau boala celiacă).
Pentru multe dintre aceste boli, colaborarea cu un reumatolog, endocrinolog, gastroenterolog sau neurolog este esențială în stabilirea diagnosticului corect.
Opțiuni terapeutice disponibile
Din păcate, majoritatea bolilor autoimune nu au încă un tratament curativ, dar simptomele pot fi ținute sub control printr-o combinație de medicamente, dietă, modificări ale stilului de viață și terapie de susținere.
Tratamentul medicamentos
-
Imunosupresoare – reduc activitatea sistemului imunitar (ex: azatioprină, metotrexat)
-
Corticosteroizi – controlează inflamația rapid, dar au efecte secundare pe termen lung
-
Terapie biologică – țintește molecule specifice implicate în reacția autoimună (ex: anti-TNF, anti-IL-6)
-
Anti-inflamatoare non-steroidiene (AINS) – pentru controlul durerii și inflamației
-
Medicamente hormonale – în bolile endocrine autoimune (insulină, levotiroxină)
Terapia nutrițională
Anumite boli autoimune (cum ar fi boala celiacă sau tiroidita Hashimoto) pot beneficia semnificativ de o alimentație adaptată:
-
Dietă fără gluten
-
Excluderea lactatelor sau zaharurilor rafinate (în funcție de toleranță)
-
Suplimentare cu vitamine și minerale (fier, vitamina D, B12, seleniu)
Suport psihologic și gestionarea stresului
Stresul cronic este unul dintre factorii care pot declanșa sau agrava bolile autoimune. De aceea, psihoterapia, meditația, yoga sau alte forme de relaxare devin extrem de valoroase în susținerea stării generale.
Activitatea fizică moderată
Deși în perioadele de puseu este necesar repaus, mișcarea regulată (adaptată capacității fizice) ajută la menținerea mobilității, îmbunătățirea stării de spirit și reducerea inflamației.
